S-a stabilit Consiliul de Administratie de la spitalul din Campina

Noul presedinte al Consiliului de Administratie al Spitalului Municipal Campina este economistul Gheorghe Ecaterinescu, directorul Directiei Economice din cadrul Primariei Campina. Din acest organism mai fac parte doi consilieri municipali si doi reprezentanti ai Directiei de Sanatate. Cu statut de invitati (deci fara drept de vot), mai vin la sedintele CA inca trei persoane: una din partea Colegiului Medicilor, o a doua din partea Ordinului Asistentilor Medicali, plus liderul sindicatului din Spital.
Tot la ultima sedinta a CA s-a luat hotararea ca managerul interimar sa-si cimenteze si permanentizeze pozitia de conducere in urma promovarii unui examen. Acesta, initial, fusese programat pe
20 august, dar pentru ca Ministerul Sanatatii s-a angajat sa trimita normele de elaborare si sustinere a examenelor de manageri de spitale pana la 28 august, examenul de titularizare pe post a fost amanat pentru prima decada a lunii septembrie 2010. Gheorghe Ecaterinescu a anuntat ca o data pe luna se vor organiza si conferinte de presa.

Piatra cubica folosita, scoasa la vanzare

Consilierii locali din orasul Breaza au gasit o modalitate inedita de a suplimenta veniturile la bugetul localitatii. Acestia au aprobat valorificarea, prin vanzarea prin licitatie, a pietrei cubice rezultate in urma efectuarii lucrarilor de modernizare a drumului judetean 101R, din zona Belia. Pretul de pornire la licitatie este de 51,00 lei/mp stabilit printr-un raport de expertiza tehnica. Piatra cubica se liciteaza pe loturi, in functie de zona in care este depozitata, respectiv Lotul 1- zona Casa de Cultura si Lotul 2 – zona Parc Brancoveanu.

Asociere pentru impadurire

Potrivit ultimelor reglementari ale Administratiei Fondului pentru Mediu, Consiliului Judetean Prahova i-a revenit calitatea de beneficiar al finantarii nerambursabile pentru implementarea proiectului „Imbunatatirea calitatii mediului prin impadurirea unei suprafete de peste 29 de hectare de teren agricol degradat in comuna Ciorani, judetul Prahova”. Conform Contractului de finantare, cheltuielile eligibile aferente documentatiei de proiectare sunt de 54.297 de lei, restul sumelor, reprezentand cheltuieli neeligibile, urmand sa fie asigurate din bugetul judetean.

Modernizare de drum catre Sinaia

Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) vrea sa modernizeze doua tronsoane, in lungime totala de 103 kilometri, din DN 71 Baldana-Targoviste-Sinaia, valoarea estimativa a contractului fiind de 263,15 milioane de lei, fara TVA.Contractul vizeaza servicii de proiectare, precum si executia lucrarilor, se arata intr-un anunt al CNADNR. Proiectul este finantat de la bugetul de stat si are o durata de 31 de luni, din care perioada de executie este de 24 de luni. Ofertele pot fi depuse pana la 1 octombrie, iar criteriul de atribuire va tine cont in proportie de 65% de pret si de 35% de punctajul tehnic. Pentru a participa la licitatie, firmele interesate trebuie sa depuna o garantie de 5,22 milioane de lei si sa fi avut in ultimii trei ani o cifra medie de afaceri de 516,58 milioane de lei pentru executant si de 9,72 milioane de lei pentru prestatorul de servicii.

Tramvaiele de pe traseul 102, inlocuite cu autobuze

Azi, in intervalul orar 9.00 – 14.00, ca urmare a lucrarilor de asfaltare ce se executa la calea de rulare, tramvaiele traseului 102 vor fi inlocuite cu autobuze. Ruta si statiile acestui traseu nu se modifica, se arata intr-un comunicat transmis de catre RATP Ploiesti redactiei noastre.