Mucenicul Adrian si sotia lui, Natalia, au trait in cetatea Nicomidiei, pe vremea imparatiei lui Maximian, care i-a prigonit pe crestini. Se spune ca, odata, acesta a prins 23 de barbati crestini care erau ascunsi prin pesteri si i-a chinuit. Pe acestia i-a intrebat Adrian: “Pentru ce, fratilor, rabdati aceste nesuferite si grele chinuri?” Ei au raspuns: “Pentru ca sa dobandim bunatatile cele ce sunt gatite de la Dumnezeu, celor ce patimesc pentru Dansul, pe care nici auzul nu poate sa le auda, nici cuvantul sa le povesteasca”. Acestea auzindu-le, Fericitul Adrian s-a alaturat lor, bucuros ca moare impreuna cu ei. Drept urmare, a fost inchis in temnita. Acest lucru i-a pricinuit multa durere Nataliei. Dar fiind instiintata ca pentru Hristos l-au pus in legaturi si in temnita, ea a alergat la el si l-a invatat sa indure chinurile, iar sfintilor aflati impreuna cu el le-a spus sa se roage pentru Adrian. Mucenicul a fost torturat si apoi si-a dat sufletul.
