La finalul saptamanii, pe 29 august, va avea loc cea de-a treia editie a intrecerii de mountain bike Geiger Challenge. Concursul se va disputa pe trei distante, astfel: traseul de maraton are 90 km cu diferenta de nivel de 3.200 m, traseul de semimaraton – 45 km cu diferenta de nivel de 1.350 m si traseul family (un parinte + un copil de maximum 14 ani) – 18 km.
La traseul de semimaraton, ciclistii vor ajunge pe varful Magura (vechiul drum al sasilor din Cisnadie), iar la cel de maraton se va urca pana la cea mai inalta statiune din Romania – Paltinis.
La intrecere vor participa si sportivi ai clubului Conpet Ploiesti, care se afla sub indrumarea antrenorilor Eugen Dulgheru si Cornel Popa. Anul trecut, la categoria elite, proba de maraton, Daniel Rosioru a reusit o revenire extraordinara, dupa un debut de cursa cu probleme, sosind pe locul al doilea. Tot pe pozitia a doua a sosit si Georgian Popovici, unul dintre cei mai valorosi juniori din tara, care va incerca sa urce pe prima pozitie, de data aceasta, la categoria sa de varsta. In plus, la intrecerea amatorilor, Gabriel Daitoiu a incheiat pe locul al treilea.
De mentionat ca Popovici este castigatorul primei editii a competitiei internationale Romanian MTB XCO (cross-country) Grand Prix, organizata in trei etape anul acesta, in vreme ce Daitoiu si Rosioru s-au situat pe locul trei, la categoriile lor de participare.
Petre APOSTOL