* De la inceputul anului, au fost inregistrate peste 6.000 de radieri voluntare
In activitatea firmelor prahovene, criza financiara continua sa aiba efecte negative, in cazul a mii de societati, patronii fiind nevoiti sa puna lacat pe porti. Conform datelor oficiale ale Oficiului National al Registrului Comertului, in Prahova, in perioada ianuarie – iulie 2010, numarul radierilor voluntare a activitatii, in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut, a crescut cu 378%. Concret, de la inceputul acestui an si pana la sfarsitul lunii iulie, au fost inregistrate 6.204 radieri voluntare, in conditiile in care in aceeasi perioada a anului trecut au fost contabilizate 1.297. Conform acelorasi date ale Oficiului National al Registrului Comertului, la sfarsitul lunii trecute, numarul total de comercianti activi in judet, din punct de vedere juridic, a fost de 30.082, dintre care – persoane fizice – 9.835, iar persoane juridice – 20.247.
In ceea ce priveste situatia statistica a inmatricularilor de societati, in perioada ianuarie –iulie 2010 au fost inregistrate 2.434, in aceeasi perioada a anului trecut numarul lor fiind de 2.606. Totodata, in prima jumatate a acestui an, in judet, 447 de firme au intrat sub incidenta prevederilor Legii 85/2006 a insolventei.
N.D.