Pentru descurajarea eventualilor speculanti, in contextul majorarii TVA la 24 la suta, specialistii Ministerului Economiei si cei ai Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor lucreaza la un proiect comun care vizeaza monitorizarea preturilor. Denumit chiar „Observatorul preturilor”, acest organism ar urma sa devina functional din 15 septembrie 2010. Potrivit ministrului Adriean Videanu, „Nicio autoritate a statului nu va interveni in decizia unui comerciant sau a unui consumator, daca evident acestia respecta legea. Observatorul preturilor se doreste a fi o masura de natura administrativa si preventiva pentru corecta informare a cetateanului, in ideea de a lua deciziile cele mai bune, pentru ca, in perioada de criza, pot sa apara speculatii in piata. Deci, urmarim crearea unei reale competitii intre comerciantii de toate felurile. Vom cere lanturilor de magazine sa ne transmita listele de preturi, deocamdata doar ale produselor de baza, care vor fi afisate de ANPC, inclusiv pe un portal de internet”. Videanu a adaugat ca pentru crearea acestui organism „costurile sunt minimale si nu vor fi operate angajari, responsabilitatile urmand sa fie preluate de actualii salariati”.
In timp ce tot mai multi oameni de rand saluta, inca de pe acum, initiativa autoritatilor, membrii Asociatiei marilor retele comerciale din Romania o considera inutila: „Initiativa nu se adreseaza, cum ar fi normal, economiei subterane, ci comertului modern, fiscalizat in intregime si unde preturile se ajusteaza natural, prin existenta unei concurente reale si pe baza raportului dintre cerere si oferta”.
C.D.