Primarul Ploiestiului, Andrei Volosevici, a reusit „performanta” de a se pune rau si cu vanatorii din judetul Prahova. Asociatia Vanatorilor si Pescarilor Sportivi – Filiala Prahova a deschis actiune in justitie, la Tribunalul Prahova, impotriva edilului municipiului Ploiesti. Dosarul, cu numarul 2918/105/2010, a fost depus la Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, avand in vedere refuzul de solutionare a unor cereri inaintate de asociatie primarului Andrei Volosevici.

Concurs national de tir, anulat din cauza lipsei… locatiei

Poligonul de tir vanatoresc ridicat in anii ’50 in incinta Parcului „Constantin Stere” de la Bucov – singurul poligon de gen omologat din sudul Romaniei – a fost folosit, pana in primavara anului trecut, aproape neintrerupt, pentru organizarea concursurilor specifice de tir sportiv si vanatoresc, precum si pentru pregatirea strict necesara a membrilor Asociatiei Judetene a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi Prahova. Incepand cu anul 1999, AJVPS, din resurse proprii, a reamenajat poligonul de la Bucov, aici desfasurandu-si activitatea, din anul 2000, si Clubul de Tir Sportiv si Vanatoresc Diana, afiliat Federatiei Romane de Tir – organizatie care a reusit performante notabile la nivel national. In anul 2004, locatia inchiriata a devenit obiect de litigiu intre Primaria Ploiesti si Primaria Bucov. Din cauza acestei batalii in instanta intre cele doua autoritati locale pe „paternitatea” Parcului Bucov, AJVPS nu a mai putut incheia un contract de inchiriere a terenului in suprafata de 17.000 de metri patrati aferent poligonului de tir vanatoresc. Din primavara anului trecut, pana in prezent, Valeriu Bolgiu, directorul asociatiei vanatoresti a incercat toate variantele pentru a primi un raspuns oficial din partea primarului Ploiestiului, Andrei Volosevici.
In speranta continuarii programelor de tir sportiv si vanatoresc, a incercat sa sensibilizeze municipalitatea inclusiv prin sponsorizari catre Administratia Parcului Memorial „Constantin Stere”, fiind propusa si varianta incheierii unui parteneriat public-privat cu Primaria Ploiesti, din care ambele parti ar fi avut numai de castigat. De asemenea, animale ranite care au fost gasite in fondurile de vanatoare sau au fost ridicate de la persoane fizice au fost donate Gradinii Zoologice.
Din pacate, nenumaratele adrese prin care se solicitau lamuriri primarului Andrei Volosevici si prin care se propuneau diferite variante de colaborare au ramas, de-a lungul timpului, fara niciun raspuns. Mai mult decat atat, vanatorii prahoveni au avut surpriza ca, incepand din primavara anului 2009, sa li se interzica accesul in incinta poligonului. Din aceasta cauza, Concursul national de tir vanatoresc, programat sa aiba loc la Bucov, nu s-a mai desfasurat in aceasta locatie.

Chirie de 20.000 de euro pentru o singura zi!

Probabil pentru a le inchide definitiv gura si a le spulbera orice speranta celor de la Asociatia Judeteana a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi Prahova, Administratia Parcului Memorial „Constantin Stere”, prin directorul Catalin Vlad, a transmis o informatie soc pe adresa AJVPS. „Va aducem la cunostinta faptul ca, pentru a va putea desfasura activitatea (in poligon – n.n.), este necesar sa incheiati cu institutia noastra o conventie pentru folosirea terenului. Tariful perceput pentru folosirea terenului si a dotarilor (culmea este ca dotarile din poligon le apartin exclusiv membrilor AJVPS) in alte scopuri decat desfasurarea de activitati comerciale este de 5lei/mp/zi”, se arata in raspunsul conducerii Parcului „Constantin Stere”. La un calcul simplu, rezulta o chirie zilnica de… 85.000 de lei, adica 20.000 de euro! Practic, prin impunerea acestei sume imense, este imposibil de achitat folosinta terenului pe care se afla poligonul, dat fiind ca de cel putin trei ori pe saptamana ar trebui sa aiba loc pregatiri ale membrilor vanatori pentru ca, la partidele de vanatoare, sa nu aiba loc incidente sau chiar accidente!
Momentan, singura varianta ca membrii vanatori sa efectueze sedintele de tragere, fara de care nu pot obtine autorizatia de vanatoare, a fost inchirierea poligonului de tir de la Boldesti-Scaeni.
Surse neoficiale afirma, insa, ca terenul din incinta Parcului „Constantin Stere” a fost „ochit” de cateva persoane interesate de obtinerea lui, pentru desfasurarea unor activitati comerciale.
Violeta STOICA