Teatrul “Toma Caragiu” din Ploiesti are bucuria si onoarea de a reprezenta Romania la cea de a 14 a editie a prestigiosului festival Shakespeare de la Gdansk (Polonia). Astfel, in perioada 28 iulie – 2 august 2010, spectacolul “Furtuna”, de W. Shakespeare, in regia lui Cristi Juncu(scenografia – Cosmin Ardeleanu, muzica – Ada Milea), va fi prezentat in zilele de 30 si 31.07.2010 in orasul Gdynia de langa Gdansk la invitatia organizatorilor, pe scena Teatrului Muzical din localitate.
Alaturi de organizatorii festivalului, ce asigura in marea majoritate costurile de deplasare si de sejur, reprezentantii teatrului ploiestean au primit sprijin din partea Institutului Cultural Roman si a Consiliului Local Ploiesti.