La sectia Primiri-Urgente a Spitalului Orasenesc Sinaia ajung, in lunile de vara, intre 700 si 1.000 de persoane din Comarnic, Azuga sau Busteni, dar si din alte judete ale tarii. “In perioada de vara creste numarul celor care ne trec pragul. Zilnic, ajung la noi intre 30 si 40 de pacienti care prezinta probleme cardiace, traumatisme sau chiar persoane aflate in stare de ebrietate, mai ales in zilele de weekend. In medie, intre 100 si 150 de pacienti proveniti din alte judete ajung pe patul de spital in fiecare luna, insa am avut si perioade in care s-au inregistrat aproape 300 de persoane. De asemenea, ajung la noi si cetateni straini care se afla in concediu la Sinaia, acestia fiind din tari precum Italia, Israel, Turcia, Moldova, Spania, Scotia sau SUA”, ne-a precizat Bogdan Popescu, medic in cadrul sectiei Primiri-Urgente a Spitalului Orasenesc Sinaia.
Daca din punct de vedere al dotarilor si al medicamentelor sectia amintita nu are probleme, in ceea ce priveste personalul, acesta este insuficient. “Avem aparatura noua si performanta si nu ducem lipsa de medicamente. In schimb, suntem doar doi medici pe aceasta sectie – eu si sotia mea –, desi ar trebui sa fim cinci. In ceea ce priveste numarul de pacienti facem fata, insa este greu din punct de vedere al garzilor pe care trebuie sa le efectuam. Din pacate, insa, posturile vacante in momentul de fata sunt blocate si multi medici pleaca in strainatate. Pana nu de foarte mult timp eram trei medici, insa unul dintre colegi a plecat in Anglia. Ne-am gandit si noi la aceasta varianta deoarece sunt salariile mai mari in strainatate si s-ar putea sa plecam”, ne-a mai precizat interlocutorul nostru.
Anemary GRIGORE















