Europarlamentarul Cristian Preda a declarat ca PDL poate ajunge ca PNTCD, daca nu este taiat cordonul ombilical dintre mediul politic si cel de afaceri, daca nu se democratizeaza si daca nu se deschide catre societate.Preda a facut aceasta precizare dupa ce a aratat ca se poate ajunge intr-o fundatura daca nu este taiat cordonul ombilical dintre mediul de afaceri si mediul politic. „Aceasta legatura este folosita in toate directiile si pot sa-si faca poftele cei care detin controlul asupra acestor resurse”, afirma europarlamentarul. In opinia lui Preda, in PDL sunt foarte multi oameni de buna credinta, care sunt blocati in parcursul lor politic de “aceste compromisuri”. “Daca partidul nu se democratizeaza, va ajunge intr-o fundatura, va ajunge cum e PNTCD acum, sa-l aduca pe Dan Diaconescu sa cante laude lui …Cum il cheama? Pavelescu”, a afirmat Preda. El a aratat ca s-a ajuns la aceasta situatie pentru ca, pe vremea cand era la guvernare, in PNTCD a existat legatura intre mediul de afaceri si retelele politice. “Daca nu vrea sa se democratizeze, daca nu vrea sa se deschida catre societate, daca nu vrea sa faca acest pariu cinstit al confruntarii cu propriile elite, acolo va ajunge, acolo ajunge orice partid, in afara Parlamentului”, a adaugat europarlamentarul.