Concursul organizat de Primaria Ploiesti pentru realizarea ansamblului sculptural Toma T. Socolescu nu a avut niciun castigator. Juriul de specialitate, condus de criticul si istoricul de arta Pavel Susara, reunit ieri, la sediul Muzeului Judetean de Arta „Ion Ionescu-Quintus”, a decis ca nicio lucrare inscrisa in competitie nu intruneste calitatile artistice necesare pentru a fi amplasata in centrul municipiului si pentru a deveni un obiectiv cultural reprezentantiv pentru Ploiesti. In concurs au ramas, in final, opt proiecte, dupa ce artistul Ioan Bolborea si-a retras creatia. Lucrarile (de fapt machete ale unor ansambluri sculpturale) evaluate de juriu au fost semnate de sculptorii: Nicolae Lupu, Alfred Dumitriu, Stefan Macovei, George Dumitru, Bogdan Breza si Bogdan Hojbota – care au realizat impreuna un bust, Mariana Gratiela Breza, Catalin Udrea si Doru Dragusin.
Primaria a organizat competitia cu prilejul implinirii, in anul acesta, a semicentenarului mortii arhitectului Toma T. Socolescu, autor al proiectelor dupa care s-au ridicat unele dintre cele mai frumoase cladiri din municipiu, cum ar fi : Halele Centrale, Catedrala „Sf. Ioan”, Palatul Culturii sau Colegiul National „Ion Luca Caragiale”. Municipalitatea va investi 200.000 de ron pentru turnarea unui bust de bronz inalt de 1,5 m care sa-l reprezinte pe renumitul arhitect si a unui soclu de aproximativ 2 m, ansamblul sculptural urmand sa fie amplasat in fata Halelor Centrale. Acesta ar trebui sa fie dezvelit in a doua jumatate a lunii octombrie. Pana pe data de 5 august 2010 se vor face inscrieri pentru o noua etapa a concursului, regulamentul fiind neschimbat.
Ana MAXIM