In 20 de zile organigrama Primariei va suferi modificari prin comasarea unor directii si disponibilizarea personalului excedentar. Prima institutie din subordinea municipalitatii care se pregateste sa dea afara angajati este Politia Comunitara. Si asta pentru ca in conformitate cu noile reglementari legislative trebuie sa ramana doar un politist comunitar la o mie de locuitori. Primele calcule arata ca 125 de politisti comunitari ar trebui sa se apuce deja sa isi caute de lucru.
Nici functionarii din Primarie nu au motive sa stea linistiti in zilele urmatoare. Schema de personal este de 390 de posturi, iar ocupate sunt aproape 300. Daca pana acum toate cele 390 de posturi erau bugetate, banii fiind apoi impartiti intre angajatii existenti, acum se vor da bani doar pentru 285 de posturi. In plus, in loc de noua directii vor ramane sase. Conducerea primariei se gandeste si la transformarea regiilor din subordine in societati comerciale. Prima vizata este Administratia Domeniului Public si Privat Ploiesti, care are aproape 800 de angajati.
Mai multe informatii despre acest subiect puteti afla urmarind Stirile Prahova TV din aceasta seara, de la ora 20:30 sau 23:00.