Fostul capitan al celor de la FC Arges, Ilie Balasa, este una dintre “tintele” Astrei, inainte de plecarea in cantonamentul din Austria. “Scos la vanzare” de catre FC Arges, fundasul central de 29 de ani este in atentia clubului ploiestean, la opt ani dupa ce a debutat in Liga I, chiar la echipa din “9 Mai” ! Balasa venea atunci de la “satelitul” Metalul Plopeni si a jucat 4 partide pentru Astra, dupa care a plecat, pentru aproape 5 sezoane, la Zimbrul Chisinau. In cautare de fundasi centrali, Astra s-a “orientat” spre aceasta pista, fiind de vazut daca, maine, jucatorul originar din Targu Jiu va fi in lotul pentru Austria.
De asemenea, Astra il asteapta, de la Farul Constanta, pe langa Cosmin Matei, si pe mijlocasul central Patrascu, acesta avand sanse mari sa mearga in Austria. Patrascu ar fi astfel al cincilea jucator de la gruparea constanteana care a fost antrenat de actualul manager sportiv, Denis Serban, la Farul, si care ajunge la Astra, dupa Matei, Matel, Fatay si Been Teekloh
Marian DIMA