Aproximativ 1,5 miliarde de euro – atat datoreaza la bugetele de stat, de pensii, de sanatate si de somaj, primii 10 agenti economici rau-platnici aflati in evidentele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala si, culmea, la care statul este actionar majoritar sau minoritar. Intre acestia figureaza, precum se stie, si Societatea Nationala a Carbunelui din Ploiesti, care a adunat, de-a lungul anilor, debite de peste 400 de milioane de lei. Pornind de la aceasta trista realitate, majoritatea analistilor economici considera ca daca ministrii de Finante care s-au perindat, din 1990 incoace, nu i-ar fi tratat cu duhul blandetii pe acesti debitori de top ci, din contra, i-ar fi obligat sa-si achite la timp darile pana sa devina istorice, astazi romanii nu ar mai fi fost pusi in situatia sa suporte efectele unor masuri de austeritate fara precedent. Mai mult decat atat, analistii economici opineaza ca daca Fiscul ar fi procedat la fel nu doar cu restantierii din categoria marilor contribuabili, ci absolut cu toti datornicii la stat, probabil ca Romania ar fi reusit chiar sa iasa deja din criza. Din pacate, tocmai ministrul Economiei, Adriean Videanu, adica unul dintre principalii responsabili ai acestei stari de fapt, nu impartaseste o astfel de opinie: „In general, marii datornici sunt cei care nu mai au de unde sa plateasca la stat nimic, aceasta si din cauza erorilor politice din ultimii 20 de ani”, a declarat acesta pe un post de televiziune.
C. DUMITRU