In perioada ianuarie-martie 2010, politisti din cadrul Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Ploiesti, Serviciul Antidrog, impreuna cu procurorul de caz, au documentat activitatea infractionala a unei retele profilate pe traficul si consumul ilicit de droguri de risc (cannabis si rezina de cannabis).
Grupul infractional era condus din N.E., de 25 ani, din municipiul Ploiesti. Membrii gruparii se aprovizionau cu droguri din municipiul Bucuresti, ulterior comercializandu-le in judetul Prahova. Activitatile desfasurate au fost materializate intr-un dosar penal, care a fost declinat pentru continuarea cercetarilor la D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Ploiesti.
Ulterior, la data de 3 martie, politistii au organizat o actiune in Ploiesti, in urma careia a fost prins in flagrant N.E., care detinea in vederea comercializarii 50 de grame de hasis. Din cercetari a reiesit ca inculpatul a cultivat cannabis la locuinta bunicilor sai, intr-o comuna prahoveana si la domiciliul sau. Ulterior, drogurile erau comercializate catre diversi consumatori din Ploiesti.
Tribunalul Prahova a emis pe numele lui N.E. mandat de arestare preventiva, pentru o perioada de 29 zile pentru savarsirea infractiunii de trafic ilicit de droguri de risc, fapta prev. si ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr.143/ 2000, fiind trimis in judecata in stare de arest preventiv.
Pentru infractiunile comise inculpatul risca o pedeapsa de la 3 la 15 ani inchisoare.