Salvare mai putin obisnuita astazi pe strada Anton Pann din Ploiesti. Medicii de la ambulanta au fost solicitati sa-i acorde primul ajutor unui cardiac de 81 ani, care nu se poate deplasa. Cum starea pacientului era grava, medicii au decis transportarea lui la spital. Imposibil insa. Accesul la etajul imobilului in care locuieste batranul se face pe o scara extrem de ingusta si abrupta, construita in spirala. Asa ca a fost nevoie de interventia pompierilor, care, dupa mai bine de jumatate de ora, au reusit sa-l coboare pe batran, pe geam, de la 6 metri inaltime.

Calvarul familiei Raduta a inceput in urma cu mai bine de trei ani. Cei doi soti, locuiesc de o viata la etajul cladirii de pe strada Anton Pann. Impart cele patru camere si un hol cu fratele batranei, un pensionar de 86 de ani. Acum patru ani parterul a fost cumparat de o firma din Bucuresti. Chiar daca nici in acest moment nu se desfasoara vreo activitate acolo, noul proprietar a decis sa le blocheze vecinilor sai accesul pe scara principala. Asa ca acum se folosesc de scara de servciu care este greu de utilizat de cei trei pensionari.
In plus, de trei ani, batranii au ramas fara energie electrica, gaze si apa. Si asta tot din cauza vecinului de la parter care intre timp, a reusit, sustin batranii, sa devina proprietar pe intreg imobilul.

Batranii, singuri pe lume si fara alte rude, se judeca in instanta cu vecinul lor. Slabe sperante insa sa castige procesul, asa ca batranii se pregatesc sa fie evacuati din locuinta care acum este proprietatea altcuiva. Nu au unde merge asa ca se gandesc ca vor ajunge la un azil. Vecinul care le-a creat atatea probleme si care acum este proprietar si pe camerele in care locuiesc pensionarii nu a fost de gasit pentru a comenta situatia.

Mai multe informatii despre acest subiect puteti afla urmarind Stirile Prahova TV din aceasta seara, de la ora 20:30 sau 23:00.