Presedintele Traian Basescu si premierul Emil Boc ar putea fi invitati de Opozitie sa se adreseze Parlamentului, intr-o sesiune extraordinara, la inceputul saptamanii viitoare, a anuntat presedintele Senatului, Mircea Geoana. Potrivit acestuia, propunerea a venit din partea vicepresedintelui Senatului, Dan Voiculescu. “In opinia sa si a unui numar important de colegi, inclusiv a mea, intr-un asemenea moment, presedintele trebuie sa vina in fata romanilor cu un raport privind starea natiunii. Asa cum, pe 6 mai, a venit la televizor si a prezentat care sunt masurile pe care le propune, credem ca ar trebui sa faca si in acest moment un gest similar”, a explicat Mircea Geoana. In ceea ce priveste prezenta premierului Emil Boc in Parlament, Mircea Geoana a mentionat ca s-a decis ca, inainte de a i se adresa invitatia, sa se astepte decizia de miercuri a Guvernului privind ordonantele de urgenta care vor reglementa cresterea TVA si alte masuri de austeritate.