La bustul marelui savant si istoric roman, Nicolae Iorga, din centrul municipiului Ploiesti, oameni de cultura, profesori si elevi i-au adus acestuia, ieri, un pios omagiu, cu prilejul implinirii, astazi, a 139 de ani de la nastere. Despre viata, opera si personalitatea de exceptie a acestuia a vorbit mai intai profesorul Nicolae Boaru, directorul Bibliotecii Judetene care poarta numele savantului. Amintind, printre altele, de problemele sociale similare celor actuale, cu care se confrunta Romania in 1931, cand la conducerea Guvernului se afla Nicolae Iorga, directorul institutiei de cultura a precizat ca, desi situatia din tara se aseamana cu cea de acum 79 de ani, din pacate nu mai avem personalitati de calibrul marelui istoric roman. Alocutiuni au mai fost sustinute, in cadrul evenimentului, si de catre profesoara Daniela Dimonu, director adjunct al Scolii „Nicolae Iorga” , de Doru Mares, muzeograf la Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova si de Adelina Visan, eleva a institutiei de invatamant amintite. Fanfara Consiliului Judetean, prezenta la fiecare manifestare culturala din judet, a sustinut si de aceasta data un minirecital. La final, reprezentanti ai Consiliului Judetean, ai Primariei si ai Consiliului Local al Tinerilor, ai institutiilor de cultura, precum si ceilalti participanti la manifestare au asezat flori in fata bustului acestei importante personalitati. Din pacate, celor care au venit sa isi aminteasca de marele istoric li s-au alaturat putini trecatori, acestia fiind prea grabiti pentru a zabovi macar cateva minute la locul manifestarii. Una dintre cele mai luminate minti din istoria neamului, Nicolae Iorga a fost nu numai istoric, ci si critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, cadru universitar si membru al Academiei Romane, lasand in urma o opera impresionanta. El s-a remarcat si in domeniul politic, detinand functii de ministru, parlamentar, prim-ministru.
Ana MAXIM