Casa Socolescu (XX)
Toma T. Socolescu s-a implicat in toate manifestarile patriotice, mai ales cu caracter comemorativ, fie ca simplu participant, fie ca initiator si organizator. Si-a deschis punga, a luat cuvantul, a invitat si a mobilizat oameni, si-a pus la dispozitie amintirile, precum si talentul artistic. Tot pe aceasta linie se inscriu si apartenenta si activitatea lui la Liga Culturala despre care vom mai vorbi.
Dar, mai ales, s-a implicat in acest domeniu ca arhitect; ar fi fost dispus sa raspunda la orice chemare, neprecupetindu-si nici timpul, nici talentul, si avand nenumarat idei. Din pacate, comenzile ploiestenilor s-au redus la una singura, pe care a executat-o cu pasiune si care ne-a ramas si astazi. Este vorba despre turnul monument al eroilor de la Catedrala “Sfantul Ioan”.
Acest edificiu, care si astazi constituie una dintre piesele cele mai valoroase ale zestrei arhitectonice a municpiului, a mai stat in atentia noastra – si nu se putea altfel – descriindu-i aspectul si imprejurarile in care a fost ridicat.
In primul rand, bucuria pe care a simtit-o atunci cand, la initiativa unor veterani din Regimentul 32- Mircea si din alte unitati prahovene, s-a format un comitet pentru ridicarea in Ploiesti a unui monument al eroilor si cand a fot cooptat in acest comitet. Mai mult ca sigur ca el a fost cel care a orientat Comitetul asupra aspectului monumentului, a dimensiunilor si a locului unde ar trebui amplasat. Era firesc deci ca realizarea documentatiei sa-i fie incredintata lui, mai ales ca a acceptat un onorariu neverosimil de mic. S-a apucat cu pasiune de lucru si, neglijandu-si propriile interese, in cateva luni planurile au fost gata.
Ar mai fi cateva randuri de adaugat. Din lipsa de fonduri, edificarea monumentului a durat mult timp: piatra fundamentala a fost pusa la 18 noiembrie 1923, iar sfintirea a avut loc la 6 august 1937. In tot acest lung rastimp, Socolescu, oricat l-au solicitat profesia de arhitect, problemele de familie, activitatea politica sau culturala, a fost o prezenta vie pe santier, supervizand totul, veghind ca totul sa se lucreze ireprosabil si cu materiale de cea mai buna calitate, iar ideile sale sa nu fie denaturate. A acceptat o intarziere de cativa ani si a staruit pentru multe cheltuieli suplimentare, numai sa fie comandate clopotele in Italia (Padova).
Desi conceput la inceputul perioadei interbelice, monumentul este o lucrare tipic socolesciana, gandita pe inaltime, cu linii si volume care dirijeaza privirile spre varful edificiului, unde sub acoperis este un pridvor clopotnita. Interesanta este si varietatea materialelor folosite, predominand alternanta caramida-piatra. Aceasta ne face sa indraznim o parere de nespecialist, pe care nu avem nici cu ce sa o sprijinim. Planurile edificiului erau gata si aprobate de comitet inca din vara anului 1923. Nici Socolescu, nici comitetul nu aveau niciun interes sa le tina secrete, ele avand si un caracter promotional, publicitatea lor putand atrage noi donatii si ofrande. Am mai adauga inca ceva: locul unde fusese amplasat monumentul era exceptional, pe una dintre cele mai frecventate artere ale Ploiestilor, Calea Campinii. Dar aceasta este partea care strabatea Ploiestii (pe atunci nu avea sosele de centura) din magistrala europeana Londra-Istanbul, ce intra in Romania pe la Bors si iesea pe la Giurgiu. A fost si prima sosea modernizata din tara noastra, asfaltarea incepand (1932) tocmai din zona aceasta (de la Pucheni, spre nord si spre sud). Dupa 1933, cand majoritatea circulatiei auto, intra si inter urbana, se facea pe aici, turnul se inalta falnic, silueta lui monumentala (chiar daca finisajele nu erau terminate) putand fi admirata de trecatori.
Pe de alta parte, o serie de monumente ale eroilor, ridicate in a doua jumatate a perioadei interbelice, ca. de pilda mausoleele de la Mateiasu sau Dragoslavele, amintesc sensibil de Turnul de la Ploiesti si elemente si similitudini din acesta intalnim si la unele catedrale ortodoxe din orasele de peste munti, ridicate dupa eliberare. Nu vrem sa spunem – Doamne fereste ! – ca alti arhitecti ar fi plagiat, l-ar fi copiat pe T.T. Socolescu, ci doar ca el a inteles printre primii nevoia de a introduce in arhitectura religioasa si comemorativa niste elemente de sorginte romaneasca, marcand, in acest plan, innoirea adusa de Marea Unire.
Conceput mai tarziu, dar terminat si sfintit inaintea celui de mai sus este un alt monument sub forma de poarta, in cimitirul eroilor, dar acela este opera arhitectului Petru Popovici.
Revenind la turnul monument al eroilor, suntem obligati sa mai adaugam cateva lucruri. Mai intai, evidentiem rezistenta, durabilitatea lui deosebita. Cu toata inaltimea lui de peste 60 metri (care inca il duce cu varful deasupra cladirilor din jur si mai departe), a rezistat cu bine cutremurului din noiembrie 1940, iar cel din martie 1977 i-a produs stricaciuni doar la turla mica de nartex, din stanga, reparate ulterior.
Paul D. POPESCU
