Casa Socolescu (XIX)
Toma T. Socolescu a trait cu intensitate si ziua de 28 octombrie 1918, cand regele a decretat a doua mobilizare generala a armatei si apoi i-a ordonat sa treaca din nou Carpatii. A trait si mai intens ziua de 1 Decembrie, ziua Marii Adunari de la Alba Iulia, ziua in care Bucurestii au redevenit Capitala Romaniei. Dar, acestea nu au fost pentru el doar niste date luminoase, de apogeu, niste puncte de straja pe calea devenirii patriei noastre, ci si pe cea a vietii lui.
De altfel, aceste evenimente, el le-a trait departe de locul unde ele s-au produs, fiind detasat pe langa vanatorii de munte, care inaintasera in Ardeal si fusesera garnizonati la Targu Mures. Acolo era insarcinat tot cu realizarea de cazarmamente, baracamente si bivuacuri, dar in timpul liber sau cand era trimis dupa materiale, vizita si studia manastirile si bisericile ortodoxe din tinutul Muresului si din zona muntoasa a Moldovei simtindu-se in “Romania Mare”.
Gandindu-se si vorbind despre “Marea Unire”, el o intelegea ca o opera, desfasurandu-se pe cativa ani, de constructie economica,politica, legislativa, administrativa, culturala si spirituala. Se bucura, desigur, de tot ceea ce se infaptuia in acei primi ani si se hotarase sa-si puna toate fortele in slujba acestei constructii, dar nu putea indeparta un sentiment de dezamagire, un gust amar pentru tot ce se intampla in tara, acum mare, si in lume. Desigur, in pozitia sa era condus si de opiniile impartasite cu vehementa de N.Iorga, asupra politicii externe a Romaniei, ca si asupra celei interne. Suferea si el vazand impertinenta imbogatitilor de raboi, incapacitatea guvernantilor de a inlatura criza in care se zbatea Romania, mizeria in care erau aruncati tocmai cei care facusera Romania Mare.
In amintirile sale, il critica pe Ionel Bratianu pentru felul in care gestionase Marea Unire, obsesia lui pentru pastrarea puterii si acapararea mai completa a economiei de catre liderii liberali stransi in jurul sau, multi dintre ei imbogatiti de razboi sau chiar vinovati de distrugerile si infrangerile din anii conflagratiei. Ii reprosa modul cum manipulase fortele politice, cum cautase sa tina departe de putere pe ardeleni si, in general, pe romanii din noile provincii. Alaturi de Iorga, deplangea decaderea economica si morala a Romaniei. Ca arhitect, ca artist, il deranja lipsa de grija a autoritatilor pentru arta romaneasca si, mai ales, pentru zestrea artistica cu care veneau ardelenii, banatenii, bucovinenii, basarabenii. In mod deosebit il deranja felul in care a fost gandita si realizata catedrala ortodoxa de la Alba Iulia care trebuia sa gazduiasca incoronarea lui Ferdinand si a Mariei ca rege si regina a Romaniei Mari, ca ultim act al Marii Uniri.
Nu s-a organizat nici macar un concurs de schite, lucrarea incredintandu-se direct unui oarecare V. Gh. Stefanescu. S-a si lucrat in graba si in timpul pe care l-ar fi necesitat numai proiectarea, catedrala a fost gata si incoronarea a avut loc. Pe Socolescu il contrariau, il dureau chiar, doua lucruri. In primul rand nu era o opera autentic romaneasca si fata de catedralele transilvanene neortodoxe, vechi de secole, parea mica, fara personalitate artistica, neadecvata rolului pe care trebuia sa-l aiba. In al doilea rand, era putina stralucire pe care a avut-o un eveniment de talia incoronarii de la 15 octombrie 1922, cand reprezentarea straina a fost mediocra, cand, cu exceptia liberalilor, liderii politici ai Romaniei au refuzat invitatiile (cu exceptia lui Iorga, care s-a prezentat la rugamintea personala a lui Ferdinand).
Cu toate acestea, Toma T. Socolescu a avut permanent sentimentul ca Marea Unire a fost evenimentul cel mai important din viata lui, a incercat satisfactia de a fi contribuit si el la realizarea lui si a facut din slujirea Romaniei Mari, din efortul pentru pastrarea si consolidarea ei, datoria lui cea mai sfanta.
Cum a inteles el sa raspunda acestei datorii, care trece ca un fir rosu prin intreaga lui biografie? In primul rand, prin munca sa neobosita de arhitect care urmarea sa sporeasca fondul de locuinte al Ploiestilor si al altor localitati, sa sporeasca frumosul cotidian,sa imbunatateasca astfel conditiile de viata ale unor locuitori ai Romaniei Mari. A contribuit la dezvoltarea economiei locale, realizand celebrele Hale Centrale din Ploiesti, concepand alte piete si targuri ca si contribuind la bugetul local si national prin plata corecta si la timp a unor importante taxe si impozite.
O a doua datorie catre Romania Mare pe care si-a asumat-o Socolescu a fost aceea de a face politica militanta, cu convingerea ca numai astfel pot fi indreptate nenumaratele rele care grevau asupra tarii. Despre aceasta datorie insa, despre activitatea lui politica, vom vorbi intr-un capitol special.
In sfarsit, desprindem din viata si activitatea lui si o a treia dominanta dictata de aceeasi inalta constiinta: permanentizarea memoriei evenimentelor care au dus la constituirea Romaniei Mari, a eroilor cunoscuti si necunoscuti a caror jertfa a stat la temelia ei. Despre felul in care s-a manifestat acest cult al patriotismului si eroismului inaintasilor vom vorbi in episodul urmator.
Paul D.POPESCU
