Casa Socolescu (XVIII)
T.T. Socolescu a avut insa si privilegiul sa traiasca acel maret an 1918, anul reintregirii neamului.
Prima bucurie: unirea Basarabiei cu Romania, lucru pe care il dorea, il visa mai demult. Sa nu uitam ca, in 1912, la implinirea a o suta de ani de la prima rapire a Basarabiei, Iorga a initiat o serie intreaga de actiuni pentru comemorarea tragicului eveniment. Socolescu, care era atat de apropiat de Iorga, nu se poate sa nu fi citit amplul studiu (peste 400 pagini) intitulat “Basarabia noastra“, publicat atunci de acesta la tipografia “Neamul Romanesc“, din Valenii de Munte. Din el a capatat nu numai bogate cunostinte de istoria Basarabiei de la inceputuri pana la 1812 si despre situatia ei sub stapanirea ruseasca, dar si convingerea ca, fara readucerea ei la “patria muma”, Romania nu poate fi mare si poporul roman nu poate fi intreg. De asemenea, nu se poate sa nu fi primit in dar de la autorul ei, profesorul Dumitru-Ramnic, care-i era prieten, antologia publicata de el, la Ploiesti, cu acelasi prilej. Antologia avea doua parti – prima cu o selectie de poezii de vechi autori basarabeni si o a doua cu versuri si proza ale unor scriitori romani de la apus de Prut, dedicate Basarabiei. Tot in 1912, si tot pentru comemorarea aceluiasi rapt, Nicolae Iorga, pe atunci secretar al Ligii Culturale, a organizat in parcul Carol din Bucuresti cea dintai expozitie basarabeana si a pus la cale serbarile de la “Arenele Romane“. Tanarul arhitect Socolescu l-a ajutat in tot ce a intreprins atunci si a realizat reproducerea cetatii Hotinului.
Trecusera sase ani de atunci si pe amintirile acelei comemorari, inca proaspete, se grefau evenimentele de acum. Socolescu a asistat, la Iasi, la conferinta tinuta intr-o sala, fosta a Facultatii de Medicina, cand doi lideri basarabeni, „Inculet si Ciuhureanu, au vorbit in numele romanilor de peste Prut, care hotarasera, dupa lungi discutii, alipirea la patria muma, votand-o la 17 martie 1918“ (?) (probabil 27 martie). Profesorul Iorga, fiind de fata si invitat sa vorbeasca, le-a “multumit ca in vremurile acestea de mare suferinta, ne aduc o mangaiere“. In “Neamul Romanesc“, Iorga a publicat un scurt articol, “Votul de unire al Basarabiei“, in care sublinia insemnatatea evenimentului si prezenta indelungata lui contributie la implinirea acestui vis al natiunii noastre. In acest articol, Socolescu a avut bucuria sa se vada amintit pentru contributia la comemorarea din 1912.
Lunile care au urmat au continuat sa fie o perioada grea de lipsuri si mizerie, dar, luminata de speranta, era mai usor de suportat. El a continuat sa munceasca pentru armata, executand baraci pentru soldatii ardeleni, fosti prizonieri in Rusia, care venisera in mare numar la Iasi sa lupte cu ostirea noastra.
Isi amintea si de gazdele care l-au primit cu bunavointa in timpul refugiului, la Tg. Neamt – doctorul Penescu, fost coleg de pensiune la Paris si prieten cu Mincu, iar la Iasi profesorul Constantin Cristea, care il culca pe un pat pliant in biroul sau. Deplangea moartea lui Delavrancea, unul dintre marii patrioti, ale carui glas si condei sustinusera cu atata eficienta moralul romanilor. Urmarea, de asemenea, cu infrigurare, vestile – cand rele, cand bune, de pe fronturi.
Tot atunci, in 1918, a pasit Socolescu, pentru prima data, in “Romania Mare“. Afland ca prof. Leon Boga, nationalist si iorghist inflacarat, se gaseste la Chisinau, s-a dus si el sa-l intalneasca si a ramas acolo 7-8 zile. Impreuna au cercetat de aproape mahalalele romanesti, cautand urme din vechea arta nationala, lucru pe care el il facuse ori pe unde il purtasera pasii in timpul razboiului. Orasul vechi, unde se gaseau si cartierele romanesti, se dezvoltase pe o vale, strazile lui urmarind configuratia terenului. El gasea mai pitoreasca si mai interesanta aceasta parte decat cea moderna cu infatisare mai monotona, cu strazi drepte care se intretaiau formand patrate si dreptunghiuri. Isi amintea bucuria pe care a simtit-o intr-o dupa amiaza, la biserica Mazarachi, unde preotul roman-basarabean, cu baieti si fete din parohie, invatau cantece religioase in limba romana.
Socolescu a profitat enorm de aceasta prima vizita in “Romania Mare“. A privit cu nesat ceea ce vedea, biserici, case orasenesti si taranesti (precum cea de la Causeni), icoane si picturi in fresca, crestaturi in lemn, costume populare etc., despartind cu pertinenta ceea ce era autentic, romanesc, de ceea ce era adaugat, impus, facand comparatii cu arta populara din alte provincii romanesti, ajungand la concluzia, demonstrata cu evidenta, a unitatii creatiei noastre nationale. Este uimitor cat de multe insemnari, cate desene, schite crochiuri si chiar acuarele a realizat el in aceste cateva zile pe care le-a valorificat mai tarziu, prin expunere sau publicare.
Intors la Iasi, este fericit sa afle noua situatie de pe fronturile razboiului, care prevestea iminenta prabusire a Germanei si a aliatilor ei, ca si perspectiva realizarii “Romaniei Mari“. A pastrat cu sfintenie ziarele care consemnau evenimentele acelei vremi unice. In amintirile sale, a transcris in intregime, dupa ziarul “Universul“, lungul si memorabilul discurs tinut in parlamentul de la Budapesta in ziua de 18 octombrie 1918, de deputatul roman Alex. Vaida Voievod, adevarat manifest national al romanilor din Transnistria. Alaturi a inserat si frumoasa referire a lui Istrate Mircescu, colegul sau de liceu, la discurs si la autorul lui.
Paul D. POPESCU
