Prezent la Ploiesti, vineri, cu ocazia Zilei Justitiei, ministrul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti, Catalin Predoiu (in foto), a tinut sa puncteze cateva dintre modalitatile prin care poate fi traversata aceasta perioada de criza, un rol important avandu-l, in context, sistemul juridic. Pe cale de consecinta, a reiterat ideea ca, dincolo de interesele fiecarei “bresle” – avocati, notari, judecatori – acestea trebuie sa fie subsumate ideii ca justitia este un serviciu public, in interesul cetatenilor. Astfel, el a indemnat: “Important este modul in care ii vorbesti omului. Nu trantiti usa in nas justitiabililor, nu le spuneti ca s-a incheiat programul la Registratura, si gata! Vorbiti-le frumos ! Eventual, mai stati cinci-zece minute in plus peste program, fiindca acel om poate ca vine din mediul rural, i-a intarziat autobuzul, nu are bani pentru a veni si a doua zi. Este omenesc ca, in aceasta perioada, sa faci un bine, numai asa poate se schimba perceptia justitiabililor fata de noi. De asemenea, important este cum ii vorbesti omului. Nu ii spui, repet, «S-a incheiat programul», si gata. Ii vorbesti frumos…”.

• Rolul avocatilor, decisiv

In context, ministrul a mai facut trimitere si la avocati. „Acestia pot trena sau, dimpotriva, pot conduce la accelerarea unui proces. Tinand cont de numarul mare de cauze care ii revin spre solutionare unui magistrat, „importanta prestatiei avocatului poate deveni decisiva in modul in care se solutioneaza un dosar. In situatia data, cand numarul de dosare pe judecator este mare, este bine ca ei sa nu impiedice, prin amanari, de multe ori nejustificate, actul de justitie. Pe de alta parte, nu faceti rabat de la profesie ! A sta nopti in sir pentru a studia un dosar sau a te duce nepregatit intr-o instanta este o diferenta sesizabila de catre justitiabil. Spun acest lucru fiindca vin din acest mediu. Deocamdata – si am speranta ca si in viitor – sa functioneze principiul selectiei naturale: cei mai buni ii elimina pe cei mai slab pregatiti”.

• Integritatea nu are nevoie de bani de la buget

Ministrul Justitiei a mai subliniat ca “integritatea nu are nevoie de bani de la buget, nu are nevoie decat de caractere. Pe cale de consecinta, in aceste vremuri, nu se poate face rabat de la acest atribut. Mentineti-va integritatea si asa vor avea cetatenii incredere in dumneavoastra. Acum se vad caracterele adevarate, acum se vede cine si-a ales o profesie juridica din pasiune. Sau daca are vocatie pentru aceasta meserie, in care se hotarasc destinele unor oameni. Integritate inseamna sa pui, uneori, deasupra interesului de breasla, sau al profesiei, pe cel a omului amarat. Am mai spus-o si la Congresul Avocatilor: Uitati‑va la om, vedeti ce posibilitati materiale are, si nu-l refuzati. Eventual, mai scadeti din onorarii, dar ajutati omul !”.

• Ministerul nu s-a izolat

Predoiu a mai tinut sa precizeze ca MJLC nu trebuie perceput ca un sistem in sine, izolat, nedeschis dialogului.
„Am facut si facem in continuare demersuri pentru o colaborare intre Justitie, profesiile juridice si justitiabili. Stim ca este greu de realizat acest lucru. Stim ca o breasla, o categorie socio-profesionala are, la randul ei, problemele sale interne. Dar, in masura in care fiecare va fi deschis dialogului, se vor rezolva aceste probleme. Chiar am spus ca este benefica o intalnire, de doua-trei ori pe an, un dialog, pentru a ne spune pasurile. Ministerul nu poate fi decat un catalizator in relatiile cu profesiile juridice – avocati, notari, judecatori”.
Si a mai dat un sfat: „Fiecare dintre membrii breslelor juridice sa urmeze modelele, liderii. Numai in acest fel putem traversa aceasta perioada dificila”.