Imobilul fostei Centrale termice nr.2, printre putinele care continua sa ramana nefolosite, a reintrat in atentia administratiei campinene. Cladirea amintita a mai fost ravnita de cateva ori, printre doritori aflandu-se si o asociatie sportiva, al carei presedinte (fost campion de lupte) a solicitat, acum doi ani, sa-i fie concesionat spatiul respectiv pentru a-l tranforma in sala de sport. Degeaba a incercat fostul luptator sa-i impresioneze pe consilieri, prezentandu-le si un sondaj de opinie realizat printre locuitorii din zona invecinata, un sondaj destul de dubios, ale carui rezultate ii erau aparent favorabile. Degeaba s-a luptat sa-i convinga de faptul ca pretul concesiunii (stabilit la 80.000 de euro) era exagerat. Cert este ca solicitantul de atunci a renuntat, neavand atatia bani, lucru pe care au mizat, de altfel, si membrii Consiliului Local.
Se pare ca cineva din conducerea orasului s-a opus vanzarii acestei cladiri, din ratiuni numai de el stiute. La ultima lor intalnire, consilierii municipali au dezbatut un proiect de hotarare privind vanzarea prin licitatie publica a imobilului CT2, de pe Aleea Energiei, vanzare solicitata de o firma locala, care insa nu a precizat in cererea sa si ce destinatie vrea sa dea constructiei in suprafata de 287 de mp si terenului aferent de 345 mp. Consilierii au aprobat vanzarea solicitata, cu pretul minim de pornire a licitatiei de 45.000 de euro, platiti in sapte rate anuale egale. Pentru ca in cladire sunt depozitate utilaje si piese de schimb pentru sisteme de apa (care au apartinut fostei CPGC, iar in prezent se afla in proprietatea Primariei), si deoarece alesii nu stiau ce intentii are viitorul (posibil) proprietar cu spatiul dorit, proiectul a stanit discutii aprinse. Un consilier a cerut ca “eliberarea de sarcini a imobilului (evacuarea utilajelor din interior) sa se faca pe cheltuiala cumparatorului, iar acest lucru sa fie prins in caietul de sarcini pentru licitatie”. Un altul a sustinut ca “de vreme ce cumparatorul ne da niste bani si nu e o suma neglijabila, nu mi se pare corect sa-l punem sa plateasca si dezafectarea. Mai ales ca am vandut si alte centrale termice dezafectate la care am platit noi eliberarea spatiilor”. In cele din urma, unul dintre alesi le-a reamintit colegilor ca exista deja un contract (in urma unei licitatii) cu o firma din Buzau care trebuie sa se ocupe cu astfel de dezafectari. Prin urmare, in cele din urma, s-a hotarat ca eliberarea cladirii de utilaje sa se faca pe cheltuiala municipalitatii. Avand in vedere precedentele create, inca nu este sigur ca municipalitatea va reusi sa “marite” aceasta cladire, aflata intre niste blocuri in care locuiesc cateva persoane influente.
Adrian BRAD














