Ministrul Dezvoltarii Elena Udrea a declarat ca nu vrea sa-si incheie cariera politica dupa acest mandat si a apreciat ca Romania poate avea, in orice moment, o femeie premier, dar a negat categoric ca ar dori acest post. “Cred ca o femeie-premier poate avea in orice moment Romania. Nu cred ca avem nevoie sa ne schimbam mentalitatea pentru asta, important este sa existe femeia care sa poata sa fie premier”, a spus Elena Udrea. Intrebata daca ar putea ocupa ea un post de premier: “Nu exista aceasta discutie. Am vazut speculatiile in presa”, a spus ministrul. De asemenea, a negat ca si-ar dori acest post. “La aceasta intrebare, ca sa nu se nasca nicio speculatie, sa nu vad televiziunile o saptamana pline de cum se viseaza Elena Udrea premier, raspunsul e: Nu, categoric, nu”, a precizat ea. Elena Udrea a subliniat ca functia de ministru este doar o etapa si ca nu vrea sa-si termine cariera politica dupa acest mandat. „Eu nu vreau sa-mi termin cariera politica dupa acest mandat. Eu raman in politica. Cred ca sunt o multime de lucruri de facut si situatia in care ne aflam arata cat de multe lucruri mai sunt de facut cu tara asta, ca sa putem sa ajungem la o situatie normala, de normalitate”, a adaugat ministrul. Udrea a precizat ca, la nivelul PDL, va candida pentru o functie de vicepresedinte, ea ocupand in prezent postul de secretar executiv al partidului. „Mai departe, cariera, sigur, in fiecare zi in politica te asteapta noi provocari. Astazi, asa cum a scazut in sondaje Guvernul, este foarte greu sa stii ce poti sa faci in 2012. Ca membru al actualului Guvern, este momentul in care iti asumi, ca politician, o situatie extrem de nefericita”, a apreciat Udrea.