Proprietarii mai multor locuinte neinchiriate vor trebui sa achite, pana pe 30 septembrie, o “taxa de solidaritate” la bugetul local, pe langa impozitul pe proprietate, intre 50% si 200% din impozit. Din aceasta taxa, statul spera sa obtina 31 milioane de lei in 2010. Taxa de solidaritate va fi aplicata proprietarilor de mai multe locuinte printr-o ordonanta de urgenta de modificare a Codului Fiscal. Documentul mentioneaza ca persoanele fizice care detin mai multe cladiri ca locuinte, care nu sunt inchiriate de alte persoane, vor plati la buget o taxa de solidaritate reprezentand 50% din impozitul datorat pe 2010 pentru prima cladire in afara celei de la adresa de domiciliu, 100% din impozitul datorat pentru a doua cladire in afara adresei de domiciliu si 200% din impozit pentru a treia cladire si urmatoarele cladiri in afara adresei de domiciliu. Taxa va trebui achitata pana la 30 septembrie 2010. Guvernul spune ca ia aceasta masura pentru ca are nevoie de cresterea veniturilor.