In noaptea de 2 mai, in jurul orei 0,30, intr-o discoteca din comuna Aricestii Rahtivani a avut loc o altercatie. R. Valentin, de 30 ani, din localitate, pe fondul consumului de alcool, a agresat mai multe persoane si a distrus bunuri din incinta discotecii. Acesta a fost retinut si prezentat Parchetului de pe langa Judecatoria Ploiesti pentru savarsirea infractiunii de ultraj contra bunelor moravuri.
Urmare a activitatilor desfasurate de politisti, in cauza au fost administrate noi probe, iar Parchetul a promovat propunerea politistilor de arestare preventiva a suspectului.
Astfel, ieri, Judecatoria Ploiesti a emis pe numele lui R. Valentin mandat de arestare preventiva pentru 30 de zile. Acesta a fost incarcerat in Arestul I.P.J. Prahova.