In primele luni ale anului 2010 Sectia de Gimnastica Ritmica a Clubului Sportiv Municipal Ploiesti a reusit sa organizeze o competitie nationala – editia a doua a Cupei Primaverii la Gimnastica Ritmica – anul acesta dedicata tuturor categoriilor de varsta – de la 6 la peste 16 ani si un Campionat Zonal pentru calificarea cluburilor din Zona Est la Campionatul National pe Echipe, Individual si Ansamblu pentru Copii.

Succesul si organizarea impecabila a acestor evenimente nu au trecut neobservate de oficialii Federatiei Romane de Gimnastica Ritmica prezenti la Ploiesti la cele doua competitii. Astfel, printr-o adresa oficiala transmisa Clubului Sportiv Municipal Ploiesti, forul suprem roman de specialitate a solicitat organizarea in parteneriat, la Ploiesti, a CAMPIONATULUI NATIONAL PE ECHIPE, INDIVIDUAL SI ANSAMBLU PENTRU COPII. Aceasta competitie se va desfasura in perioada 13-15 mai 2010 la Sala „Leonard Doroftei” din Ploiesti si are ca obiectiv desemnarea campioanelor nationale pe echipe, individual si obiecte (coarda, cerc si panglica) pentru gimnaste de Categoria a IV-a (8-10 ani) si ansambluri – pentru Categoria Mica Gimnasta – ansamblu fara obiect (6-8 ani), fiind un bun prilej de a evalua nivelul de pregatire al concurentelor si, totodata, un schimb de experienta intre specialistii cluburilor participante.

La acest concurs vor fi prezente 71 de gimnaste de la 12 cluburi, gimnaste calificate la Campionatele Zonale desfasurate luna trecuta la Ploiesti pentru Zona Est si la Baia-Mare pentru Zona Vest: CSS Triumf Bucuresti, CS Olimpia Bucuresti, CSS1 Constanta, AS Royal Motors Pitesti, CSS Anghel Saligny Iasi, LPS-CSS Baia-Mare, LPS Bistrita, LPS Szasz Adalbert Targu-Mures, CS Universitar Brasov, CS Municipal Arad si CS Municipal Ploiesti.

Programul competitiei poate fi gasit aici.