In ultimul deceniu, economia romaneasca a cunoscut serioase transformari, mai degraba in rau, din nefericire, la fel si efectivul salariatilor. Legat de acest din urma subiect, in anul 2001, spre exemplu, in Romania munceau cu acte in regula 4.413.500 de salariati, pentru ca in februarie 2010 numarul acestora sa scada, urmare a contextului economic deloc favorabil, la 4.313.200 de persoane. Practic, s-a revenit aproape la efectivul de angajati existent in luna ianuarie 2002. Dar, pana la venirea crizei, efectivul romanilor angajati cu contracte de munca inregistrase, cu mici exceptii, un trend ascendent. De departe cel mai favorabil an din perioada analizata a fost 2008 cand timp de mai multe luni (martie – octombrie), efectivul salariatilor din economie atinsese cote maxime, respectiv intre 4.803.600 si 4.834.600 de persoane, deci in plus cu peste 400.000 de lucratori fata de anul de referinta 2001, conform datelor Institutului National de Statistica.
Evolutii interesante, in ultimul deceniu, au cunoscut si lefurile romanilor. Astfel, in ianuarie 2001, de pilda, castigul salarial mediu net era cu putin peste 2.738.000 de lei, pentru ca in februarie 2010 acesta sa ajunga la 14.110.000 de lei, deci o crestere de aproape 5,5 ori. Cu toate acestea, lefurile romanilor sunt, in general, de 15-20 de ori mai mici decat cele ale lucratorilor din tarile occidentale. Iar aceasta discrepanta va fi si mai mare in cazul in care masurile preconizate de Guvernul Boc vor fi aplicate incepand de luna viitoare.
C. DUMITRU














