Dupa incheierea primei parti (17 mai 2010) a campaniei, s-a constatat ca peste 237.000 de fermieri au depus, prin sistemul online, cereri de plata a subventiei, pentru o suprafata de 5,2 milioane de hectare, conform informatiilor Agentiei de Plati si Interventie in Agricultura (APIA). „Aceasta reprezinta circa 60 la suta din suprafata totala solicitata la plata, ceea ce evidentiaza reusita programului, avand in vedere faptul ca la nivelul UE a fost nevoie de 2-3 ani pentru ca aplicatia online sa atinga un asemenea procent. In plus, prin modificarea legislatiei, a scazut semnificativ numarul cererilor depuse de consiliile locale, in favoarea fermierilor. Astfel, daca in 2009, depuneau cereri 1.574 de consilii, in 2010 numarul acestora a fost de doar 48, deci fermierii sunt beneficiarii directi ai fondurilor europene si nu autoritatile locale”, a precizat Florin Faur, directorul APIA.














