Chiar daca anul acesta ziua de 1 Mai nu mai aduce un weekend prelungit, asa cum ne-a obisnuit in ultimii ani, hotelierii de la munte sau de la mare ofera pachete tentante si la preturi reduse pentru acest sfarsit de saptamana.
In cazul in care optati pentru clasicul 1 Mai la mare, statiunile romanesti au pachete ce pornesc de la 115 lei de persoana la un hotel de doua stele din Costinesti si pana la 77 de euro de persoana la hoteluri de patru stele din Eforie Nord. Puteti opta, de asemenea, si pentru o minivacanta in Delta Dunarii, unde un pachet care include cazare pentru 2 nopti si masa in regim de pensiune completa ajunge la pretul de 560 de lei pe sejur pentru o camera dubla.
Daca litoralul nu se afla printre preferintele dumneavoastra hotelurile si pensiunile montane sunt gata sa-si intampine clientii. Astfel, in statiunile Azuga, Predeal, Poiana Brasov, Moeciu, la hoteluri de trei si patru stele, pretul porneste de la 109 euro de persoana, pentru un sejur de doua nopti, la care se adauga diverse gratuitati.
Vecinii nostri bulgari vin si ei cu o bogata oferta pentru aceasta perioada. Astfel, in statiunea Nisipurile de Aur, la hoteluri de patru stele oferta porneste de la 12 euro de persoana pe noapte, fiind inclus in pret doar micul dejun, iar un sejur in regim all inclusive porneste de la 19 euro pe noapte de persoana.
In ceea ce priveste destinatiile europene, acestea variaza intre 200 si 400 de euro de persoana, pentru un sejur de maximum trei nopti. Persoanele care doresc un circuit complet in Israel, se pot bucura acum de preturi mai mici fata de perioada pascala, care ajung la doar 660 de euro de persoana. Dintre ofertele externe, cele mai scumpe destinatii raman si in aceasta perioada cele pentru locurile exotice. Astfel, un sejur de 11 zile in Japonia costa 1.390 de euro de persoana, dar in functie de orasele vizitate poate ajunge si pana la 2.890 de euro de persoana. Pachetele pentru Vietnam-Cambodgia-Lhaos se vand cu 2200 de euro de persoana, iar pentru Coasta de Est a Americii, pentru opt nopti, costul este de 1.450 de euro de persoana. Un sejur de sapte zile in Moscova si Sankt Petersburg implica un cost de 1.140 de euro de persoana. Pentru cei pasionati de istorie si de misteriosul Egipt, un sejur de sapte de zile cu croaziera pe Nil presupune o investitie de aproape 900 de euro.
Cristina DOBRE