Celebra statuie a lui Iisus din Rio de Janeiro, complet izolata in urma recentelor alunecari de teren provocate de inundatiile care au afectat Brazilia saptamana trecuta, a fost acoperita cu desene si texte graffiti, a anuntat Izabella Teixeira, ministrul Mediului.
Bratele statuii lui Iisus, in curs de reabilitare si inconjurata de schele, au fost acoperite cu multe desene si texte graffiti, una dintre inscriptii fiind “Cand pisica nu-i acasa, soarecii joaca pe masa”, a precizat ministrul brazilian al Mediului.
Primarul orasului Rio de Janeiro, Eduardo Paes, a declarat ca statuia, care are o inaltime de 30 de metri, se afla intr-o etapa de curatare si reconditionare, iar autoritatile braziliene au deschis o ancheta prin care spera sa descopere identitatile autorilor acestor fapte. Accesul catre statuia lui Iisus, amplasata pe muntele Corcovado, este inchis pentru turisti, incepand de marti, statuia fiind izolata in urma alunecarilor de teren, a caderilor de pietre si a prabusirii multor arbori din zona.
Turistii, in numar de doua milioane in fiecare an, nu mai pot sa urce pe muntele Corcovado nici pe sosea, nici cu ajutorul micului tren care facea legatura intre oras si acest obiectiv turistic.














