In timp ce profesorii au iesit in strada, opozitia il ataca pe Ministrul Educatiei printr-o motiune simpla. Senatorii au dezbatut ieri motiunea pe tema Educatiei, initiata de PSD si PNL. Intitulata “Educatia de la supravietuire la colaps”, motiunea critica masurile luate de ministrul Educatiei Daniel Funeriu, in special disponibilizarile din domeniu, dar si Legea salarizarii unitare si Legea Educatiei.
Cei 23 de senatori PNL si 18 social-democrati semnatari cer elaborarea unei noi Legi a invatamantului si sustin ca actualul Guvern nu are o viziune strategica si este lipsit de transparenta. Ei vor reintoarcerea la spiritul Pactului National pentru Educatie, semnat in 2008 de toate partidele parlamentare.















