* O posibila explicatie: petitiile adresate CNSC sunt gratuite
In situatia in care se considera nedreptatit de desemnarea castigatorului unei licitatii organizate de institutiile autorizate (primarii, consilii judetene, alte institutii descentralizate) privind atribuirea unor contracte de achizitii publice, contracte de concesiune de lucrari publice sau de prestarea unor servicii, orice agent economic interesat are doua cai de atac. Prima: sa se adreseze unei instante de judecata – situatie in care va fi obligat sa achite, potrivit legii, o taxa de timbru, care, uneori, se ridica la sume consistente. A doua cale: sa sesizeze direct Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC), institutie care, potrivit legii, se ocupa cu „promovarea si implementarea politicii in domeniul achizitiilor publice”. In acest din urma caz, petitionarul nu va scoate niciun leu din buzunar, intrucat legiuitorul a considerat contestatia drept o cale de atac facultativa. Probabil acesta este si unul dintre motivele pentru care, in trimestrul anterior, spre exemplu, s-au adresat CNSC 1.711 operatori economici, nemultumiti ca au pierdut licitatiile de achizitii publice la care au participat, efectiv in crestere cu aproape 34 la suta comparativ cu perioada similara a anului precedent, si cu 77 la suta fata de anul 2008, potrivit comunicatului de presa al institutiei.
In primul trimestru al anului in curs, au primit castig de cauza 1.874 de contestatari, adica mai multi cu 28 la suta fata de aceeasi perioada a anului trecut. Aceasta, in conditiile in care organigrama CNSC este neschimbata de multa vreme, insumand 97 de posturi – dintre care doar 33 sunt functionari publici cu statut special, ocupandu-se efectiv de solutionarea contestatiilor, restul fiind personal tehnico-administrativ. Pentru buna functionare a unui complet de solutionare a contestatiilor, acesta este format dintr-un consilier economic, un consilier juridic, un consilier tehnic si un expert. Termenul maxim de solutionare a unui dosar este de 20 de zile, si numai in cazuri cu totul speciale acesta se poate prelungi pana la la 30 de zile. Decizia CNSC este definitiva si irevocabila pentru autorul contestatiei.
D. CONSTANTIN