Casa Socolescu (XIII)
Dupa ce Socolescu isi luase diploma de arhitect (1911), i s-a ivit o alta ocazie in plan national. Se anuntase un concurs pentru cladirea Scolii Normale din Buzau. S-au inscris, si la data fixata au depus lucrarile, numai doi candidati. Rezultatul concursului a fost: el, premiul II si Nenciulescu premiul III, de fapt niste premii de consolare, cu sume mici de bani, proiectul nefiind acordat niciunuia; s-a organizat un nou concurs la care cei doi nu au mai avut voie sa participe.
Ultima lui actiune extraploiesteana, inainte de razboi, a fost legata de fatada ziarului “Adevarul”. Cele doua publicatii, “Adevarul” si “Dimineata” care isi aveau “palatele” unul langa altul si care au fuzionat, sub conducerea lui Constantin Mille, voiau acum sa-si unifice si sediile, creand o serie de comunicari interioare intre edificii si, mai ales, realizand o singura fatada pentru ambele. Ziarul a organizat un concurs pentru planul acestei fatade.
Desi nu a aflat decat cu 8-10 zile inainte de termenul pentru depunerea proiectului, Socolescu a hotarat sa participe, s-a apucat de lucru cu indarjire si a predat documentatia la timp. Comisia – formata din profesori si arhitecti – avand ca presedinte, pe directorul ziarului, Mille, a acordat, din cei 30 de concurenti, premiul I, tocmai lui Socolescu, premiu care, de asta data era destul de consistent (3.000 de lei). De altfel, aceasta a fost singura rasplata, impreuna cu publicarea (in culori), cativa ani mai tarziu, a proiectului sau pe coperta revistei “Arhitectura”. Incepand razboiul mondial, planurile lui nu au mai fost puse in opera, iar cand, in perioada interbelica, ziarzl a avut mijloace sa o faca, a preferat sa angajeze un alt proiectant.
Oricum, era deja un arhitect cunoscut si ii veneau comenzi tot mai multe si mai importante pe care le rezolva in mod fericit.
Acum a inceput seria, destul de lunga, de locuinte aristocratice, pe care el insusi le-a numit uneori “vile”, subliniind distinctia, prestanta, inscrierea lor in peisajul locului, dar ca o nota aparte care imbogateste ansamblul.
La fiecare comanda, studia mai intai locul respectiv, vedea ce se potriveste, alegea din zecile de imagini care-i veneau in minte pe cea care i se parea optima. Facea primele schite si atunci ii veneau idei noi, discuta cu proprietarul-comanditar si dupa aceea se punea pe lucru.
Unul dintre primele exemplare ale edificiilor care vor apartine unui viitor stil “Socolescu” este vila Zaharia Leon de pe strada Drosescu, in zona din spatele Palatului Postelor de azi (probabil str. B.Delavrancea).
Desigur, stilul pornea de undeva, de departe, si din stilul romanesc al lui Mincu, dar intr-o varianta proprie, pe care o va cizela si o va personaliza mereu. Deja vedem aici faptul ca isi concepea edificiile pe verticala. Realiza acest efect prin raportul intre suprafata cladirii si inaltimea ei, in favoarea ultimei, dar si prin marcarea in fatade si in acoperis a unui corp mai inalt sau a mai multora.
O alta trasatura care se intrevede deja destul de bine este inventivitatea, fantezia arhitectului care reuseste sa trateze diferit fiecare fatada, fiecare volum, creand, totusi, o opera arhitectonica unitara. Desigur, mai sunt elemente care fixeaza vila Leon in prima parte a activitatii lui, cum este cornise care marcheaza, in exterior, trecerea de la parter la etaj. Nu a putut rezista ispitei de a introduce si aici acel element care se bucurase de atata succes la casa lui Orascu, acea absida in fatada principala, formata din ferestre, pe al carei acoperis este un balcon de fier forjat.
O alta lucrare a lui din acesti ani a fost casa doctor L.Fridman, pe coltul dintre strazile C. Iennescu (Maramures) si Aurel Vlaicu. Dupa nationalizarea ei (1950), a fost atribuita Directiei regionale de poduri si sosele care a detinut-o in toata perioada comunista. Asemanatoare ca factura, este casa B.Nasopol de pe strada Stefan cel Mare. Inca din perioada interbelica, imobilul a fost cumparat de prefectura, care a instalat aici Serviciul Tehnic al judetului, iar in perioada comunista el a fost atribuit T.R.C.L. (Trustul Regional de Constructii Locuinte). Sub directiile harnicului si priceputului inginer Cotac, s-a reusit etajarea lui fara sa se altereze aspectul initial. Tot din aceasta perioada dateaza si “Casa Socolescu” – propriul sau imobil – despre care insa vom vorbi, pe larg, ceva mai tarziu.
Cam in timpul cand isi ridica propria sa casa, unchiul sau, arhitectul Ion N.Socolescu l-a invitat sa colaboreze – nu doar sa-l ajute – la documentatia unei mari cladiri de raport pe care i-o comandase omul de afaceri ploiestean Gogu Gogalniceanu. Edificiul, pe care noi l-am prezentat deja (vezi “Hora taraneasca” – ziar PRAHOVA, nr.5836), i-a adus, si prin reusita arhitectonica, dar si prin colaborare cu unul dintre cei mai mari arhitecti ai tarii, deplina consacrare.
Paul D.POPESCU
