Casa Socolescu (XII)
“Atestarea”- hai sa-i spunem asa – lui Socolescu ca arhitect ploiestean i-a dat-o Scarlat Orascu. Acesta era un avocat bucurestean care prin 1900 se casatorise si se stabilise in Ploiesti, in 1901 inscriindu-se in baroul de Prahova. Pasionat de politica, conservator-democrat, el a fost si primar al orasului intre ianuarie 1911 si ianuarie 1914, iar mai tarziu deputat.
Cumparase “sau primise ca zestre” o casa pe Bulevard, probabil una din ultimele lucrari ale lui Toma N. Socolescu, pe care voia s-o renoveze, modernizand-o, schimbandu-i chiar aspectul si i-a incredintat sarcina aceasta lui Toma T. Socolescu. Arhitectul avea de rezolvat trei mari probleme. In primul rand, era vorba de o opera a tatalui sau si chiar daca trecuse mai bine de un deceniu de la moartea acestuia si aproape un sfert de veac de la ridicarea ei, socotea ca trebuie sa se apropie cu respect de edificiu. In al doilea rand, era configuratia terenului, care la strada avea doar vreo 30 de metri si-si mentinea aceasta latime pana la jumatatea lungimii, cand se latea intr-o curte mai mare. In al treilea rand, comanditarul, un admirator infocat al lui Take Ionescu, i-a cerut ca, in limita posibilitatilor, locuinta lui sa semene cu palatul din Bucuresti al acestuia.
Toma T. Socolescu – stimulat, desigur, si de onorariul generos, dar si de faima pe care edificiul ar fi putut sa i-o creeze – a reusit sa satisfaca in buna masura toate aceste cerinte.
A lasat cladirea, in linii mari, in vechea ei amplasare, pe intreaga latime a curtii, dar a pastrat in partea stanga un loc de trecere pentru trasuri, carute si, eventual, pentru automobile, pe sub un peron in care era practicata una dintre intrarile principale (ca la palatul Take Ionescu) si deasupra caruia se gaseste un larg balcon-terasa. Edificiul mai pastreaza din vechiul stil neoclasic acoperisul inalt, mansardat, invelit cu solzi de tabla, ferestrele si lucarnele de diferite forme si marimi cu bogate ancadramente de stuc si anteblamentul, de asemenea frumos impodobit. Tot in aceasta directie ne conduce si absida de la parter, de la corpul cel mai avansat spre strada al acestuia, in intregime din mari ferestre, care servea ca vestibul pentru alta intrare principala. Aceasta rotonda are un interesant acoperis care sustine, in varful lui, un mic balcon de fier forjat pentru usa-fereastra de la etajul I. In rest, predomina elementele noi care aveau sa compuna viitorul stil Socolescu.
Scarlat Orascu a fost incantat de locuinta sa si reputatia de mare arhitect a lui Socolescu a fost pe deplin consolidata. Cladirea se mentine si acum inca frumoasa, dupa ce a adapostit Scoala Medie Tehnica de Petrol, apoi internatul acesteia si o parte din Policlinica Spitalului Municipal Nr. 2.
Toate aceste lucrari i-au cerut lui Toma T. Socolescu mult efort si mult timp, astfel incat a neglijat terminarea studiilor, amanand trecerea ultimului examen si sustinerea lucrarii de diploma. Ingrijorat de aceasta situatie, unchiul sau – Ion. N Socolescu, care avea destula trecere la Scoala de Arhitectura, a pus la cale o farsa atragandu-l in ea si pe secretarul institutiei. Cand ii era lumea mai draga si munca mai aprinsa, Toma T. Socolescu s-a pomenit la Ploiesti cu o adresa din partea scolii, in care i se comunica faptul ca daca in termen de o luna nu-si da ultimul examen si nu va sustine lucrarea de diploma, va fi exmatriculat si va pierde toate drepturile dobandite pana atunci. Inspaimantat, a lasat totul balta si, cum proiectul era de mult gata, s-a pus pe invatat si peste o luna lua examenul de istoria arhitecturii si-si sustinea cu brio lucrarea de diploma.
De-abia dupa ce terminase astfel studiile superioare, a aflat despre farsa pe care i-o facuse unchiul sau si avea sa-i ramana vesnic recunoscator pentru ea. Astfel, in 1911, a devenit “arhitect diplomat”, titlu la care a tinut foarte mult si pe care nu l-a mai dezlipit niciodata de numele sau.
Desi simtea ca va deveni “arhitectul Prahovei” si dorea fierbinte acest lucru, a inteles ce mult i-ar folosi prestigiului sau recunoasterile pe plan national.
Pe cand el era inca in scoala, s-a ivit un bun prilej de manifestare pentru arhitectii tineri: un concurs pentru planurile unor biserici mai modeste, de tara, de diferite tipuri si dimensiuni. A prezentat si el doua proiecte, unul – o biserica mica de lemn, celalalt – o bisericuta de caramida aparenta cu o singura turla. Proiectele lui, alaturi de cele ale arhitectilor D. Harjeu si Spiru Ceganescu au fost premiate cu cate 400 de lei fiecare tip, suma care insemna ceva pe vremea aceea, pe langa prestigiul pe care il conferea. Era un debut cat se poate de promitator.
Paul D. POPESCU
