Ana Radovici Stere (IV)
Ana Radovici s-a intors in tara, zdrobita de durere, neaducand cu ea nici macar ramasitele pamantesti ale sotului ei. In locul unui mormant, a trebuit sa se multumeasca cu un cenotaf, la care sa vina si sa se reculeaga. Poate a mai mangaiat-o efectul pe care tragedia lor l-a avut in lumea politica si intelectuala. Zeci de condeie, printre care ale lui N.Iorga, C.D.Gherea, Nicolae Filipescu, I.G. Duca, Ionel Bratianu, Constantin Graur si ale altora, au scris pagini emotionante despre omul Radovici si opera lui. Pe Ana, nu a dezamagit-o faptul ca nicaieri, in nicio fraza, nu s-a pomenit rolul pe care l-a jucat ea in viata marelui disparut, i s-a parut firesc, fiind un om realist si care traia in acea epoca. S-a bucurat, desigur, cand consiliul general al Capitalei a hotarat ca o strada centrala sa poarte numele sotului ei. Si la Ploiesti, fosta strada a Justitiei a primit numele de strada dr. Radovici (in 1950, comunistii i-au schimbat numele in str. Teatrului, iar in 1990, a primit numele de Toma Caragiu).
Aneta Radovici a fost profund afectata de moartea sotului ei, dar firea robusta, optimista, de luptatoare, a facut sa nu fie zdrobita. Desigur, o vreme indelungata s-a retras din viata mondena, dar avea destule alte suporturi morale. In primul rand era fiica ei Silvia, careia trebuia sa-i acorde o grije dubla, s-o faca sa nu simta lipsa unuia dintre parinti, lucru care ii reuseste pe deplin. A fost apoi sprijinul pe care i l-au acordat cele doua familii, in special cumnatul ei cel mare, Alexandru Radovici si fratele ei mai mic Ion Ionescu-Quintus, ultimul fiind mana dreapta a celuilalt in conducerea organizatiei liberale si a vietii politice locale.
Dar, mai ales, raspunderea pe care a simtit-o, pentru mosia Bucov, a carei stapana deplina era acum si la care tinea nespus de mult. Desigur, avea aici un administrator, un inginer agronom caruia ii ridicase o locuinta confortabila. Dar ea stia foarte bine ca trebuie sa controleze tot, sa vada tot, sa inteleaga tot. Era o adepta ferma a progresului, dar orice idee noua venea pe la ea sau trecea pe la ea. Pana la intrarea Romaniei in primul razboi mondial mosia ei de la Bucov din cele 1021 de hectare, avea 42 de hectare irigate si poseda toate masinile agricole existente in epoca. A planuit si a inceput modernizarea si diversificarea productiei, elaborand programe proprii de plantatii, ferma de pasari, asanare de balti etc. Reconstruieste conacul mostenit facand din el un castel mic cu aspect placut si cu confort. Munca o face sa nu se simta singura, mai ales ca vara si in vacante fiica ei sta numai la Bucov (uneori cu colege), iar rudele poposesc adesea la ea.
In 1916, Romania intra in primul razboi mondial. Aneta intelege necesitatea acestui pas si face tot ceea ce poate pentru a sprijini efortul de razboi al tarii sale. In toamna infrangerilor romanesti si a refugiului in Moldova, Aneta ramane pe loc. Se ingrijeste de mosie, ceea ce nu era usor acum, cand barbatii tineri si puternici se gaseau pe front, prin spitale, prin lagarele de prizonieri. Reuseste sa mentina productia, care, desi in cea mai mare parte ii era luata de nemti ii permitea, totusi, sa-i mai ajute pe cei din sat, alti nevoiasi si rudele sale. Fratele ei, George, fost primar al Ploiestilor, fusese internat ca “ostatic” in lagarul de la Saveni si ea se ingrijeste si de familia lui.
In aceste imprejurari Aneta Radovici, in 1917, il intalneste, la Bucuresti, pe Constantin Stere. Poate il cunostea mai demult,deoarece Stere locuise timp de un an si jumatate la Ploiesti, in ultimul deceniu al secolului anterior. Oricum ea este fascinata de acest om, de inteligenta lui vie, de cultura vasta, de ideile generoase, de energia lui tumultuoasa. Dar, mai ales, intuieste ca, acest om mare, traverseaza o criza adanca si ca are nevoie de ea, de sprijinul ei moral si material si, odata cu o dragoste mare, ii ofera si un devotament fara margini.
Paul D.POPESCU
