Bolnavi de politica
Acum doua zile, in doua localitati, cetatenii cu drept de vot au fost nevoiti sa puna iar stampila pe buletinele de vot. La Bucuresti, pentru unul dintre colegiile uninominale unde locul unui deputat ramasese vacant, si la Ramnicu Valcea – pentru primar, ca urmare a faptului ca fostul edil a fost condamnat la inchisoare.
Si intr-un caz, si in celalalt, a fost vorba despre alegeri anticipate. Nu stiu daca in ambele cazuri a iesit castigatoare persoana pe care si-au dorit-o, cu adevarat, cei mai multi dintre aceia care au mers la urne. Procentul acelora ramasi acasa, in mod special din Bucuresti, spune, insa, ceva. Asa cum absenteismul a tradat de-a lungul tuturor alegerilor de pana acum – cu exceptia scrutinului prezidential de anul trecut – sictirul romanilor fata de politicieni si promisiunile lor electorale niciodata onorate.
Chiar daca, in ambele situatii, rezultatele au dat castig de cauza portocaliului PDL, totusi, n-ar trebui trecute cu vederea optiunile bucurestenilor pentru deputatul care l-au trimis in Casa Poporului. Celebra Teo Trandafir, o surpriza pentru foarte multi, inclusiv pentru cei care au in spate zeci de ani de politica, timp in care au platit cotizatii la partid, dar in anonimat, a depasit-o la numarul de voturi primite pe nu mai putin celebra Liliana Minca, fosta sefa a Loteriei Romane. Nu stiu ce a contat pentru bucuresteni cand au pus stampila pe buletinul de vot: titlul de politician atipic, reclamat de Teo, sau suita de reprezentanti ai partidelor care si-au aratat sustinerea pentru doamna Minca. Atipici cum sunt bucurestenii, acestia au decis sa trimita in Parlament o persoana care nu a mai avut nciodata legatura cu clasa politica, ci doar cu sticla televizorului pe care, de regula, politicienii daca, ar putea, ar vrea sa apara non-stop.
N-am fost atenta la ceea ce au promis bucurestenilor cele doua candidate. In schimb, am auzit-o pe castigatoare, adica pe Teo Trandafir, ca prima promisiune pe care tine sa si-o indeplineasca va fi aceea de a nu se schimba. Macar sa poata!
Spun asta deoarece, daca tot s-a schimbat contractul cadru in sistemul sanitar, n-ar strica, pana la urma, ca politica sa fie inclusa si in randul bolilor diagnosticate de catre medici. Pentru ca, realitatea a scos la iveala faptul ca extrem de multi romani, dupa ce s-au inscris intr-o formatiune politica, n-are importanta care, ulterior s-au schimbat din cauza faptului ca erau… bolnavi de politica !
Exact ca in orice boala, de altfel, microbul politicii ataca parsiv, fara ca persoana in cauza sa-si dea seama. Mai intai o umple de bucurie, fericire, satisfactie, siguranta, multumire – care parca se revarsa prin toti porii – pentru ca apoi toate acestea sa fie transformate intr-o putere care este extrem de greu de stapanit. Puterea de a lua decizii, de a schimba, de a taia chiar si in carne vie, numai si numai pentru faptul ca se considera ca “asa trebuie”. Ba, atat de vicleana este boala politicii incat dezumanizeaza, totul fiind vazut din prisma prietenilor si a dusmanilor, evident ca tot de partid. Exista vreun tratament impotriva acestei boli?
Chiar daca ar exista, cu siguranta nimeni nu ar dori sa-l urmeze, macar preventiv, si asta din cauza faptului ca betia puterii din politica nu se compara cu nimic. Numai ca, asa cum se intampla adesea, daca uneori politica te ridica, tot ea te coboara. Uneori, si definitiv!
Nicoleta DUMITRESCU
