Actele necesare pentru prezentarea la examenul pentru obtinerea permisului de conducere sunt urmatoarele: cerere-tip (semnata de catre solicitant); fisa de scolarizare in care se consemneaza si avizul medicului cu mentiunea „apt pentru conducerea vehiculelor” din categoria sau subcategoria pentru care se solicita examinarea (fisa medicala se pastreaza la unitatea autorizata care a pregatit candidatul); certificatul de cazier judiciar; copia actului de identitate; chitantele de plata a taxelor aferente obtinerii permisului de conducere; copia permisului de conducere, in cazul persoanelor care solicita obtinerea unor noi categorii; avizul psihologic. Candidatii cetateni straini care si-au stabilit resedinta sau domiciliul in Romania, precum si candidatii cetateni romani cu domiciliul in strainatate, pe langa actele prevazute, trebuie sa depuna la dosarul de examinare documente care sa faca dovada stabilirii resedintei sau domiciliului in Romania si, in situatia in care nu prezinta copia permisului de conducere, o declaratie notariala din care sa rezulte ca nu mai poseda un alt permis de conducere eliberat de o autoritate straina sau ca dreptul de a conduce nu a fost suspendat sau anulat.