Mai multe evenimente petrecute in ultima perioada in administratia ploiesteana ne-au determinat sa facem o ancheta cu privire la modul in care Andrei Volosevici a devenit primar. Aceasta pentru a ne da seama de resorturile care au condus la o solutie lipsita de experienta, lipsita de vointa pentru binele public si, cel mai rau, o solutie lipsita de ingrediente precum colegialitate, bun simt, corectitudine.
Realitatea este ca, in anul 2008, candidatul Andrei Volosevici a avut un consilier foarte bun; acesta a fost Iulian Badescu – cel care cunostea si cunoaste foarte bine modul de functionare al Primariei Ploiesti. Iulian Badescu a fost, mai intai, jurnalist – ocupandu-se de probleme politice, economice si administrative, precum si consilier al unor politicieni importanti precum Corneliu Ruse.
Dupa anul 2000, datorita prestatiei avute, a fost cooptat de Emil Calota ca principal consilier al sau. Domeniile pe care Iulian Badescu le-a acoperit au fost, in primul rand, conducerea campaniilor electorale din 2000 si 2004, participarea la negocierile cu celelalte formatiuni politice din consiliul local si elaborarea de planuri strategice. Tot Badescu a fost cel care, o lunga perioada de timp, a condus ziarele „Monitorul” si „Republicanul” – publicatii respectate in intregul judet.
In momentul in care Emil Calota nu a mai candidat la Primaria Ploiesti, Iulian Badescu l-a ales pe Andrei Volosevici ca posibil candidat in cursa pentru ocuparea fotoliului de edil al Ploiestiului si astfel, din avocatel care nu cunostea bine nici macar salile de judecata de la Tribunal si Judecatorie, Andrei Volosevici a inceput sa afle cum stau lucrurile. Astfel, a fost informat prompt despre furnizorii de utilitati (Dalkia, Veolia, Apa Nova, Electrica, Distrigaz), a inceput sa afle mecanismele contractelor de infrastructura, detalii privind problemele de mediu sau cele privind vechimea blocurilor de locuinte si a mai fost pus la curent cu problemele cadastrale, cu fondurile europene si cu multe alte lucruri indispensabile pentru conducerea administratiei ploiestene. Badescu l-a invatat pe Volosevici ce sa spuna in conferintele de presa si tot Badescu l-a indrumat pe Volosevici – ca si pe Calota – sa mearga in cartiere si sa dea mana cu oamenii.
Din pacate, pentru noi toti, Volosevici nu a retinut nimic din toate aceste lucruri si, in cel mai pur stil romanesc, i-a refuzat mentorului sau functia de city manager al municipiului.
A propus in schimb partidului, pentru aceasta functie, pe presupusa lui amanta – Mirela Limbosanu, cunoscuta si ca principal coordonator al actiunii electorale „Autobuzul cu voturi”.
Credem ca nu este bine ca un om care a deslusit tainele administratiei ploiestene pana la detalii si care s-a aflat, mereu, in mijlocul actiunilor utile pentru municipiul Ploiesti a fost folosit de primarul Volosevici, pentru ca apoi, acesta sa se dispenseze de el. Credem, totodata, ca nici acum Volosevici nu a reusit sa atraga de partea lui oameni de talia si nivelul intelectual avut de Badescu si acest lucru se vede in actul administrativ. Asteptam sa aflam si cine va mai apela, pe viitor, la cunostintele si experienta senatorului Iulian Badescu, mai ales ca acum el a dobandit si o importanta experienta legislativa ca membru in Camera Superioara a Parlamentului, si poate, de data aceasta, Iulian Badescu va acorda sfaturi unui primar priceput si bine intentionat.
G.R.














