In ciuda numeroaselor declaratii cu privire la un eventual succes al programului Prima Casa, ajuns la a doua etapa, si care ar fi trebuit sa incurajeze constructia de locuinte noi, reprezentantii unor agentii imobiliare din Ploiesti sustin ca acesta nu duce, nici pe departe, la o relansare a pietei imobiliare. Si asta pentru ca, la o casa de 60.000 de euro, ratele pot ajunge pana la 450-500 de euro, iar veniturile trebuie sa fie cel putin duble. „Prima Casa 2 a pornit lent, in sensul ca unele dintre cele mai mari banci nu au primit, la nivel local, cereri pentru credite destinate construirii de locuinte. Or, scopul partii a doua a programului Prima Casa este acela ca statul sa incurajeze construirea de locuinte noi”, ne-a declarat Marian Bratu, directorul unei agentii imobiliare din Ploiesti. Acesta ne-a mai spus ca, potrivit variantei secunde a programului, cine doreste sa cumpere o locuinta veche sau una inceputa deja va primi garantii de la stat de maximum 60.000 de euro. Cei care doresc o casa noua, pot primi garantii de la stat de pana la 70.000 de euro, iar solicitantii care se asociaza pentru a ridica impreuna o locuinta primesc garantii de pana la 75.000 de euro. Guvernul a modificat actul normativ al programului Prima Casa in ideea ca va fi stimulata achizitionarea de locuinte noi. Garantia de la stat se acorda prin intermediul Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), care percepe un comision anual de la persoanele care isi iau locuinta prin acest program. In timp ce unii jucatori din piata sustin ca vor exista cereri in functie de buzunarul fiecaruia, angajatii din imobiliare sunt sceptici cand vine vorba despre locuintele care ar putea fi construite prin acest program guvernamental. „Deocamdata, nu s-au primit cereri pentru locuinte noi. Banca asteapta si astfel de solicitari, dar depinde foarte mult de veniturile fiecarui solicitant“, ne-a declarat Mariana Toader, consultant in cadrul unei banci care activeaza pe piata prahoveana Aceasta ne-a mai spus ca, indiferent ce prevederi are guvernul, oamenii se gandesc de zece ori inainte de a se mai imprumuta. „Oamenii sunt mai reticenti, atunci cand vine vorba despre un imprumut. Daca tinem cont ca putini sunt angajatorii care isi permit sa plateasca, pe cartea de munca, salarii de 1.000 de euro dar si ca multi sunt inregistrati in Biroul de Credite cu restante mai vechi, deja probabilitatea ca aceste persoane sa treaca de conditiile impuse de fiecare banca este destul de redusa”, ne-a mai precizat Mariana Toader. Cei care activeaza pe piata imobiliara prahoveana sunt reticenti in ceea ce priveste rezultatele noului program guvernamental. „Asa cum e data legea, bancile nici nu vor primi cereri pentru locuinte noi in baza programului Prima Casa 2. Legea are hibe. In primul rand, in Romania nu este o intreprindere viabila sa te asociezi cu alte persoane pentru a construi locuinte. Este greu de realizat. In al doilea rand, nici cereri pentru 70.000 de euro nu vor fi, pentru ca ar insemna sa apara alti dezvoltatori imobiliari care sa construiasca alte case. Or sunt multi dezvoltatori care au locuinte pe stoc si vor sa le vanda“, a concluzionat si Marian Bratu, directorul agentiei imobiliare. In vechiul program, un credit maxim de 57.000 de euro pentru o locuinta (veche sau noua) atragea o rata bancara de minimum 290-340 de euro, potrivit calculelor estimative de pe site-urile diverselor banci. Venitul solicitantilor trebuia sa fie considerabil, chiar dublu la unele banci. Prin Prima Casa 2 – pentru o casa de 70.000 de euro – rata ar fi de 450-460 de euro pe luna, la un credit pe 20 de ani, iar pentru un imprumut pe 30 de ani, rata este 330-345 de euro pe luna, iar veniturile trebuie sa fie pe masura.
Marius GHEORGHE