Dupa meciul dintre Sageata Stejaru si Petrolul Ploiesti , din prima etapa a returului Ligii a II-a, fundasul Jean Bozga a fost gasit tap ispasitor pentru rezultatul de egalitate inregistrat, de mai toata lumea implicata, direct sau indirect, in viata echipei ploiestene.
Trebuie precizat, din capul locului, faptul ca Bozga, pe care in trecut l-am criticat pentru viata extrasportiva, a avut o evolutie contrastanta, fiind inger si demon pe parcursul derularii partidei in cauza. Dar, de aici si pana la a-l face responsabil de rezultat, este cale lunga.
Concret, Bozga a gresit grav la primul gol marcat de Sageata, fiind pozitionat gresit si nemaivand timp sa intre in marcaj. Apoi, tot in prima repriza, el a luftat la marginea careului de 16 metri si i-a dat posibilitatea lui Stefan Ciobanu sa ramana singur cu portarul Andrei Vlad.
Acestea au fost cele doua mari greseli ale lui Bozga, pentru ca, la eliminarea sa din minutul 78, el a procedat logic, preferand sa iasa din teren decat sa ii dea sansa lui Chitu sa marcheze golul al treilea al gazdelor.
Mai mult, fara golul marcat de Bozga, cu o frumoasa lovitura de cap, Petrolul nu ar fi fost in situatia confortabila de a conduce la pauza.
Toate aceste aspecte, puse cap la cap, dau imaginea completa a evolutiei lui Bozga, una care nu a fost nici pe departe „catastrofala”, asa cum au numit-o unii, ci contrastanta.
Imbucurator pentru Jean este faptul ca managerul Vivi Rachita nu se afla printre cei care il arata cu degetul doar pe Bozga, pentru rezultatul de la Stejaru fiind „vinovata” toata echipa.
Edi MOLDOVAN