
• Parlamentarii prahoveni, acuzati ca nu dau dovada de bun simt
Ieri dimineata, aproximativ 100 de sindicalisti, membri ai federatiilor care sunt reunite sub stindardul Cartelului Alfa – filiala Prahova, au protestat, in fata Prefecturii, fata de recentele masuri luate de catre guvern. Masuri care, prin vocea presedintelui acestuia – Iosif Mihailescu – “sunt de natura sa duca la ruina poporul roman”. Pe cale de consecinta, s-a strigat “Huo” !
Vizavi de Legea pensiilor, nemultumirile au vizat preconizata “iesire la pensie a femeilor, la varsta de 65 de ani, iar a barbatilor – la 70 de ani”. “Adica sa iesim la pensie dupa ce vom fi morti deja!”. Cat despre viata de dupa moarte, acelasi lider a spus: “Nu trebuie sa fie votata aceasta lege, pentru ca trebuie sa ne gandim si la viitorul copiilor nostri”. S-a raspuns “ Da !”
Au fost etichetati drept “tampiti” ministrul Muncii si cel al Finantelor. S-a scandat, din nou, “Demisia!”
Acelasi lider al protestatarilor prahoveni a mai revendicat “reintroducerea tichetelor de masa, a tichetelor cadou si a tichetelor de vacanta”. Cei prezenti au fost de acord.
Cat priveste sanatatea, s-a anticipat cum poate fi omorat cu zile poporul. Astfel, pe de o parte, “Medicul care intra de garda nu mai este platit, deci nu poate sa-si faca treaba daca nu-i remunerat”, iar pe de alta parte, preconizata initiativa de a nu se mai importa medicamente. Si a avertizat: „Ne vom intoarce la pastilele de acum 30–40 de ani!”. Logic, s-a strigat iar “Demisia!”, dar a venit corectura liderului „Nu demisie, ci alegeri anticipate!”.
Revenind la tonul sumbru, a catalogat trimiterea in somaj tehnic, la inceputul lunii martie a aproximativ 4.000 de bugetari, drept un atentat la economia nationala, fiindca nu vor mai fi platite darile la stat, iar statul nu va avea cu ce plati munca oamenilor cinstiti. Apoi, a venit intrebarea retorica: “Cand s-a mintit, cand s-a spus ca este nevoie de cadre medicale, cadre didactice si politisti, sau acum, cand s-a luat masura blocarii posturilor?”.
A venit randul parlamentarilor sa fie luati la refec: Mai intai, in corpore: “As vrea sa vedem si noi cum doneaza un parlamentar salariul unei case de copii !”. Aici au existat murmure. Apoi, aceiasi alesi au fost crticati ca se lasa calcati in picioare de catre Guvern acesta din urma permitandu-si sa emita ordonante de urgenta, in loc de legi, cum ar fi cea a sindicatelor s.a.m.d. Pe cale de consecinta, s-a fluierat copios.
Nici alesii prahoveni n-au scapat usor: „Parlamentarii din Prahova sa aiba bunul simt si sa se intalneasca si cu noi! De cand au ajuns acolo, nu le mai pasa!”.
Pana la intalnirea parlamentarilor prahoveni cu sindicalistii, tot ieri, o delegatie a protestatarilor a fost primita de prefectul judetului, Adrian Dobre. Acesta le-a ascultat pasurile si a promis ca va face tot ceea ce ii sta in putinta pentru a le rezolva problemele. Nu a uitat sa spuna ca va lua legatura cu parlamentarii prahoveni.
La final, liderul Iosif Mihailescu a amenintat ca, in aprilie, tot in Prahova, ar putea avea loc “un miting de amploare, la care vor participa aproximativ 1.000 de persoane”.
Fl. TANASESCU,
Alex POLICALA














