Ana Radovici Stere (II)
Viitorul sot al Anei, cel mai mic dintre fratii Radovici, Ion (1868-1908), atat in Scoala primara nr. 1 de baieti cat si la Liceul “Sf.Petru si Pavel” a dovedit o vie inteligenta, o deosebita apetenta pentru invatatura, un puternic patriotism, o generozitate nesfarsita, dar si o sanatate foarte fragila. In ultima clasa de liceu, a stat mai mult in pat, ceea ce nu l-a impiedicat sa termine scoala printre primii. Cu toate ca parintii doreau sa-si faca studiile superioare in tara, cum mama sa murise in 1882, tatal nu a putut rezista staruintelor lui si l-a lasat sa mearga la Paris. Timp de un deceniu a studiat la Facultatea de Medicina, luandu-si stralucit doctoratul si apoi a lucrat in spitalele pariziene, mai ales la Salpetriere (profilat pe tratarea tuberculozei). In primavara anului 1896 s-a intors in tara si, curand, a intalnit-o pe Aneta Ghita Ionescu. De la inceput, i-a placut fata aceasta draguta, rafinata, spirituala, plina de un optimism robust, un adevarat izvor de bucurie si veselie. La randul ei, Aneta a fost fascinata de acest tanar inalt, suplu, cu chipul usor mefistofelic, cu o fervoare in ochi, care rade atat de rar si la care, chiar surasul, este amar si ironic. O fascineaza ideile lui generoase, socialiste la acea data, altruismul fara margini, darul oratoric innascut. I se sopteste ca nu este prea robust, ca este cam bolnavicios, dar ei nu-i pasa. Casnicia a fost totusi fericita, desi nu a durat decat ceva mai mult de un deceniu. Radovici nu a conceput sa traiasca decat in Bucuresti, unde credea ca se poate realiza cel mai bine. Ana ii adusese, ca zestre, o casa frumoasa, trainica si incapatoare in Capitala, ca si mijloacele financiare pentru a o mobila si a o intretine. Ion Radovici nu a avut niciun fel de griji si s-a bucurat de tot confortul posibil la sfarsitul secolului al XIX-lea. Ana s-a dovedit o nemaipomenita gospodina si stapana a casei, din care nu lipsea niciodata nimic si care era gata oricand sa primeasca oaspeti: rude, prieteni, amici politici… In acesti ani, Ana Radovici si-a descoperit si vocatia de mosier, de mare agricultor. La casatoria sa, Ion Radovici primise ca fiu mai mic marea mosie de la Bucov, la portile orasului Ploiesti. Cum Ion Radovici nu avea nici timpul si nici interesul pentru asa ceva, tatal sau s-a oferit sa o administreze el, ajutat de nora lui. Din cauza varstei si a bolilor, batranul s-a retras, treptat, de la conducerea mosiei si, astfel, Aneta a ajuns in fruntea unui mare domeniu. I-au placut mult locurile si oamenii si a invatat din mers ceea ce trebuie facut. Desigur, era vorba, in primul rand, de rentabilitate, avea nevoie de bani, pentru ea, pentru fetita ei Silvia, dar, mai ales pentru sotul ei, caruia caritatea si politica ii inghiteau cea mai mare parte din veniturile proprii. Dar tinea seama de cele doua lucruri despre care vorbeau mai sus. Sa exploateze mosia cat mai bine, fara sa distruga frumusetea locurilor, fara sa loveasca natura, s-o deterioreze.
De asemenea, sa aiba grija de oamenii care muncesc domeniul, sa le creeze conditii bune de viata, sa le ofere lor si familiilor lor cele necesare unui trai omenesc, sa le sara in ajutor la nevoie, dar nici sa nu-i lase sa trandaveasca, oferindu-le ea insasi un exemplu de munca neobosita. Foarte curand “coana Aneta” era cea care stia totul, era buna ca “painea calda”, dar “sa te fereasca Dumnezeu” s-o furi, s-o minti sau “ sa te lasi pe tanjala”.
Paul POPESCU
