Din fericire, 2010 nu-i an bisect

“De 1 aprilie unii isi aduc aminte ceea ce sunt in celelalte 364 de zile ale anului”… Naivi, adica. O fi un atribut genetic sau dobandit ? In prima varianta, e bine ca mai cred unii in semenii lor, ca sunt mai optimisti de fel. In a doua varianta – ca altii i-au tot pacalit, dar n-au tras nicio invatatura. Fiecare poate cadea de fazan sau nu, depinde de capacitatea de a sufla si-n iaurt dupa ce s-a fript o data.
Astfel ca, a crede ca tot ceea ce zboara se mananca (desi pe vremurile astea de criza pare ceva plauzibil…) poate fi valabil maine pentru unii, ca tot este serbata si “Ziua pasarilor”. Iar dezlegare la “Ziua inducerii in eroare” pentru 2010 s-a dat inca din toamna lui 2009, cand nici in gaura de sarpe nu puteai sa te ascunzi de zvonurile ca bantuie gripa porcina. Iar, mai nou, a venit randul gripei aviare sa-si puna ouale la clocit, fiindca Hitchcock este mereu de actualitate. Ziua pacalelilor exista nu numai maine, 1 aprilie, ci in oricare alta zi si se manifesta sub diverse forme: de la “a-i trage clapa cuiva”, la “a fraieri pe cineva”, ori de la “a-l duce de nas pe unul”, la “ a-l tepui pe un altul”. Chestia cu furatul caciulii nu se pune, ca asta este autopacaleala crasa, de cea mai joasa speta pe scara naivitatii…
De 1 aprilie zice-se ca nu-i bine sa pacalesti decat pana la ora 12 – hai 13, cu dispensa, ca s-a trecut la ora de vara – altfel risti sa devii tu prostul companiei. Efectul de bumerang, ce sa-i faci ! Asadar, cine se scoala de dimineata si pacaleste smecher s-a facut, desi…
Desi, atat al de s-a dus la vot cu noaptea-n cap, cat si al care a varat buletinul in urna aproape de ora inchiderii sectiilor, tot… de caruta a ramas, ca n-a stiut sa citeasca printre randurile promisiunilor electorale chestiuni de genul: “Traducator autorizat cer votul tau, care conteaza pentru mine in urmatorii ani. Te-au fraierit destul altii, e randul meu acum”. Pe cale de consecinta, natia s-ar putea imparti in traducatori si tradusi, pacalitori si pacaliti, depinde de ce parte a baricadei se afla fiecare si daca vrea sa se recunoasca, totusi, ca fiind dusi de nas sau imbroboditi.
Nu-i vorba, mai exista si falsul si uzul de fals, precum invinuiti si inculpati pentru astfel de fapte prevazute in Codul Penal. Mai exista si inselaciunea, toate cele trei infractiuni netinand cont de zi, ele fiind la ordinea celorlalte 364 de zile din an.
Traditia intr-ale fraieritului mai zice ca barbatul care se insoara de 1 aprilie risca sa stea sub papuc tot restul vietii. Risca, la fel ca si aia care sunt prinsi de gruparea mobila de jandarmi la braconaj, intre sase luni si “inchisoare pe viata”, desi o casatorie se poate desface si dupa un an. E bine de vazut, totusi, si reversul, ca sa nu fim acuzati de discriminare: avantaj consoarta, care tine sabotul pe grumazul sotului. Eventual, ca bonus, ii mai pune si coarne. Adica, il traduce.
“De 1 aprilie, unii isi aduc aminte ceea ce sunt in cele 364 de zile ale anului”. Azi e 31 martie, poimaine e 2 aprilie, la mijloc – 1 aprilie. Din fericire, nu este an bisect.
Florin TANASESCU