Primaria Ploiesti doreste sa-i oblige pe transportatorii care stationeaza la terminalul de la Gara de Sud (foto1) sa foloseasca autogara din apropierea cladirii CFR. Autogara Ploiesti-Sud (foto2), autorizata de catre Autoritatea Rutiera Romana, a fost utilizata, pana nu de mult, de catre mai toti transportatorii care efectueaza curse spre Bucuresti, in sudul judetului sau in afara tarii. Aceasta autogara este administrata de o firma privata, care percepe o taxa de 1,5 euro pentru fiecare autovehicul intrat pe peron. Nemultumiti de aceste tarife, multi transportatori nu au mai utilizat, de aproape un an, aceasta autogara, preferand sa stationeze in terminalul Gara de Sud, infiintat in anul 2002, printr-o hotarare a Consiliului Local Ploiesti.
Acum, Primaria Ploiesti a initiat un proiect de hotarare prin care solicita Consiliului Local desfiintarea terminalului si obligativitatea transportatorilor de a utiliza exclusiv Autogara Ploiesti-Sud. “Toate cursele de autobuze, microbuze, aflate in trafic judetean sau national, care au in prezent ca statii de plecare/sosire Coreco Sud sau Gara de Sud vor pleca din Autogara Ploiesti Sud, ce va fi utilizata pentru imbarcare – debarcare. In urma desfiintarii Terminalului Gara de Sud, pe platoul din dreapta intrarii in gara se va amenaja o parcare publica cu plata pentru autoturisme, administrata de ADPP Ploiesti”, se mentioneaza in raportul de specialitate ce insoteste proiectul. “Facem tot ceea ce este posibil sa multumim pe toata lumea. La sugestia noastra, firma care administreaza autogara intentioneaza chiar sa micsoreze tariful de acces, de la 1,5 euro la un euro pe masina. Nu ni se pare normal ca transportatorii sa se inghesuiasca in acest terminal, redus ca spatiu, in loc sa se duca pe platoul autogarii, care este utilizat in acest moment la aproape 25% din capacitate”. Din partea transportatorilor, solutia Primariei ar putea fi acceptata: “Am plecat din autogara din cauza tarifului prea mare. Aceasta problema se poate rezolva in urma incheierii unui nou contract prin care tariful sa fie mai mic. O alta problema o constituie “pirateria”, practicata de transportatori neautorizati, care ne fura clientii tocmai din acest terminal de la Gara de Sud. Daca am parasi acest loc acum, clientii ar putea fi preluati, din pacate, de catre acestia. Am discutat cu primarul Volosevici, intelegem initiativa acestuia si am putea ajunge la o intelegere. Suntem deschisi la solutii”, ne-a declarat Gabriel Chivaran, vicepresedinte al Asociatiei Patronale a Transportatorilor Muntenia Trans, asociatie ce isi desfasoara activitatea in judetul Prahova. Din acest conflict comercial au de suferit doar calatorii care, in loc sa astepte autobuzul sau microbuzul in cladirea autogarii, sunt nevoiti sa stea in frig, langa cladirea Garii de Sud, pana la sosirea mijloacelor de transport.
Alex POLICALA