Mediafax informeaza ca o femeie a murit, sâmbătă seară, după ce a fost surprinsă de o avalanşă în Munţii Baiului, soţul şi copilul femeii, care se aflau cu ea pe munte în momentul declanşării avalanşei, scăpând cu viaţă.

Potrivit reprezentanţilor Salvamont Sinaia, femeia, împreună cu soţul şi fiul său, a plecat, sâmbătă, din cartierul Cumpătu, din staţiune, către o stână, pe un traseu din Munţii Baiului. Într-un gol alpin s-a declanşat o avalanşă, turista fiind surprinsă de stratul de zăpadă dislocat. Soţul şi fiul femeii au scăpat cu viaţă, însă aceasta a murit pe loc. Familia femeii a apelat Serviciul Naţional Salvamont şi mai multe echipe de salvamontişti şi jandarmi au plecat în căutarea celor doi.

Salvatorii montani au marcat locul în care se află cadavrul femeii, însă nu au recuperat trupul neînsufleţit din cauza condiţiilor meteorologice neprielnice, respectiv ceaţă şi viscol, si in cursul zilei de azi vor incepe operatiunea de recuperare a cadavrului.

Cei trei sunt din Bucureşti şi cunoşteau foarte bine muntele, aceasta nefiind prima drumeţie de acest gen. Ei erau foarte bine echipaţi şi, după declaraţiile bărbatului, mai făcuseră acest traseu.

Salvamontiştii şi jandarmii au recuperat trupul turistei din Bucureşti care a murit sâmbătă în Munţii Baiului după ce a fost surprinsă de o avalanşă, acţiunea de recuperare a cadavrului durând mai mult de patru ore.