Abonamente pentru instalatii
Dalkia Termo Prahova, societatea care asigura agentul termic pentru locuintele ploiestenilor, ar putea, in scurt timp, sa-si revina din impas prin doua metode, vazute chiar prin ochii primarului Andrei Volosevici. Edilul Ploiestiului crede ca, prin introducerea unui sistem de abonare a asociatiilor de locatari la unele servicii ce ar putea fi prestate de catre Dalkia, situatia financiara a acestei societati ar putea fi revigorata. Astfel, asociatiile de proprietari ar avea posibilitatea sa incheie contracte de prestari servicii cu Dalkia, pentru monitorizarea instalatiilor de apa calda si de termoficare din interiorul blocurilor, sau, mai mult, pentru realizarea unor lucrari de reparatii in apartamentele ploiestenilor, contra unor sume considerate modice de primarul Volosevici, pana in 10 lei pe luna de fiecare apartament.
Bugetul pe 2010, in atentia alesilor judeteni
Incepand de astazi, presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, i-a convocat pe alesii judeteni pentru discutii pe tema bugetului pe anul 2010. Intalnirile vor avea loc zilnic, pe capitole, avand in vedere ca se doreste ca, la inceputul lunii martie, dupa ce proiectul se va afla in dezbatere publica, sa fie supus discutiei si votului in sedinta Consiliului Judetean.
Fostul prefect Doru Nechiti a revenit in administratie
Doru Nechiti, fost prefect de Prahova in perioada 23 aprilie 2008 – 25 februarie 2009 a revenit in administratie. Acesta este acum angajat al Consiliului Judetean Prahova, pe postul de director executiv al Directiei de Integrare Europeana, ca urmare a iesirii la pensie a fostului director, Gheorghe Rizea. Numirea in functie a lui Doru Nechiti s-a facut la inceputul acestui an pe o perioada de sase luni, cu drept de prelungire.