Astazi, consilierii Serviciului Control Comercial, Confiscari si agenti ai Serviciului Ordine Publica din cadrul Politiei Comunitare Ploiesti, impreuna cu reprezentanti ai Politiei Municipiului Ploiesti, au desfasurat o actiune de control in zona pasajului pietonal „Nichita Stanescu”, in scopul verificarii agentilor economici care comercializeaza flori in zona respectiva.

In urma controlului desfasurat, numita Stoica Daniela – care desi a mai fost sanctionata pentru vanzarea ambulanta a florilor in alte locuri decat cele autorizate de Primaria Municipiului Ploiesti, a reluat activitatea de comercializare flori in locatia respectiva, in mod ilegal, – a fost sanctionata contraventional cu amenda in valoare de 1.000 lei si confiscarea marfii in suma de 1.229 lei, in conformitate cu prevederile Legii nr. 12/1990 (*republicata*) privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite.