MEMORIA ZIDURILOR

Casa Socolescu (III)

Anul 1870, cand Toma N. Socolescu isi terminase studiile si revenea in Ploiesti ca arhitect, era tocmai momentul in care tatal sau, care se gasea spre sfarsitul vietii, avea nevoie de mult sprijin. A preluat din mers toate lucrarile in derulare, iar din 1872, cand acesta a incetat din viata a preluat si grija familiei, a fratilor mai mici de care s-a achitat cu cinste.
Toma N. Socolescu a ajuns foarte repede cunoscut si pretuit in oras. Primea comenzi si de la institutii si de la particulari si cum, de cele mai multe ori, el facea nu numai documentatia, ci si antreprenoriatul, castiga destul de bine. Cand fratii sai au mai crescut, a parasit casa parinteasca, a cumparat un loc intins, pe Calea Campinii, langa pensionul lui Domenico Goma si si-a construit o casa mare si frumoasa.
S-a casatorit cu o fata din Urlati, Alexandrina Nicolau, fiica lui Stefan Nicolau mare negustor si viticultor, om instarit, fratele lui Matache Nicolau, bancher, petrolist, primar al Ploiestilor. Ea facuse cativa ani intr-un pension ploiestean, unde invatase binisor franceza si germana, ca si pianul. A avut o zestre bunicica din care nu a lipsit un pian.
Toma N. Socolescu a fost un mare arhitect la vremea lui, singurul roman printre cei care lucrau la Ploiesti. Aproape un deceniu a fost arhitectul primariei, contribuind, atat cat putea s-o faca atunci, la modernizarea tramei stradale, regularizarea si indreptarea arterelor principale. Era cunoscut si in afara Prahovei, chemat in multe comisii si expertize si a fost unul dintre fondatorii Societatii Arhitectilor Romani.
A construit mult si aproape numai in orasul Ploiesti, cateva din operele lui existand si astazi si fiind functionale.
Unele edificii publice proiectate si ridicate de el le-am prezentat si noi in aceasta rubrica. Asa a fost “Scoala de Meserii” care, in prezent adaposteste directia Administratiei Domeniului Public Ploiesti. Cladirea cu care se lauda cel mai mult – intr-adevar frumoasa si reprezentativa – era Tribunalul Vechi , grav avariat de cutremurul din 1940 si ulterior demolat. O alta lucrare notabila, pe care a preluat-o de la marele arhitect Christian Kertsch, la plecarea acestuia din oras, a fost Palatul Bailor Comunale . La cererea proprietarului Radu Stanian, a modificat mult planul si aspectul lucrarii, curatindu-le de ecourile neogoticului vienez in favoarea stilului clasic. A lasat insa neschimbate planurile instalatiilor balneare in care Kertsch era neintrecut.
Toma N. Socolescu a fost autorul a doua dintre cele mai mari si mai impunatoare biserici ploiestene, Sfanta Vineri si Sfintii Imparati ca si a capelei cimitirului Viisoara – lucrari pe care avem intentia sa le prezentam in viitor. Ii apartin, de asemenea, cateva remarcabile locuinte de pe Bulevard (casele Sfetescu, Scarlat Orascu etc.), care restaurate de fiul sau, exista si astazi si despre care va trebui sa vorbim si noi. A fost si proiectantul unor interesante ansambluri arhitectonice, cum ar fi strada „Lipscani” sau pasajul “Cooperativa” si chiar Bulevardul Independentei. Intr-adevar, lui i-a revenit sarcina de a modifica si definitiva planurile, incepute de Kertsch, ale acestei artere emblematice a orasului, astfel incat pe cel de al treilea si ultimul tronson al ei locuintele sa poata fi ridicate pana in trotuar. Prin edificiile amintite si prin multe altele, a contribuit la unitatea arhitectonica a zonelor centrale ale orasului.
Toma N. Socolescu a avut o familie destul de numeroasa: doi baieti si trei fete, cel mai mare fiind eroul prezentarii noastre, Toma. Starea materiala era destul de buna, castiga ceva bani si nu era un risipitor, dar nici nu era atent la cheltuieli. Reusise sa-si incropeasca o mica avere (o vie, parti dintr-o exploatare petroliera la Bustenari). Dar negasindu-si timp nici macar sa controleze pe administratorii angajati de el, din cauza nepriceperii sau necinstei lor, proprietatile n-au fost niciodata rentabile, neobtinand nimic de pe urma lor.
Incurajat de succesul care-l avea ca arhitect, din 1895 a inceput sa faca mari schimbari in viata sa. Atunci el a parasit postul de arhitect al primariei, poate si in urma unor neintelegeri, ramanand numai liber profesionist.
Socotind ca, daca s-ar muta in Bucuresti, ar putea capata mai multe comenzi profitabile de la stat si particulari, s-a hotarat sa o faca. Fara sa stea mult pe ganduri, a vandut frumoasa lui casa de pe Calea Campinei chiristigiului Gheorghe Barbulescu, stabilindu-se provizoriu, cu familia, in cateva camere la etajul cladirii in care functiona hanul lui Tugulea.
Cu banii luati, a hotarat sa faca o mare calatorie in Italia si Franta. Poate a dorit sa revada locurile pe unde umblase cu doi ani inainte, poate voia s-o rasplateasca pe sotia sa pentru munca ei plina de abnegatie in slujba familiei. Poate ca ambii voiau sa consulte un medic parizian, fiind bolnavi. Poate cate ceva din toate acestea. Oricum au plecat din Ploiesti in dimineata de 13 ianuarie 1896 si s-au intors in seara zilei de 13 februarie, acelasi an.
Paul D. POPESCU