Casa Socolescu (I)
Am prezentat de mai multe ori in rubrica noastra edificii care au fost creatia lui Toma T.Socolescu (Halele Centrale, Turnul monument al eroilor de la Catedrala Sf.Ioan, Palatul scoalelor comerciale – azi Colegiul National “I.L.Caragiale”) sau la care el a contribuit substantial (Palatul Justitiei – azi Palatul Culturii). De fiecare data ne-am multumit sa amintim numele creatorului, sa descriem edificiul si-i amintim istoria, anuntand ca despre personalitatea lui vom vorbi “cu alta ocazie”. Cum avem de gand sa mai aducem in aceasta rubrica si alte lucrari ale lui (in special exceptionala cladire a Caminului Corpului Didactic Primar), credem ca aceasta ocazie a sosit acum, cand vom vorbi despre imobilul contruit pentru sine “Casa Socolescu”.
Provenea dintr-o familie ardeleneasca puternica, de oameni destepti si muncitori, intreprinzatori si onesti, cu o vizibila inclinatie spre constructii. Primul stramos cunoscut a fost Gheorghe Socol, un taran instarit, agricultor in Berivoiul Mare – Fagaras. Nu provenea dintr-o familie oarecare, se pare ca se trageau din boierul Socol din Razvad, casatorit cu Marula, fiica neligitima a lui Mihai Viteazul, un copil al carora emigrase peste munti (de aici cultul familiei pentru Mihai Voda), un inaintas al ei fusese innobilat pentru vitejia lui de catre principele George Racoczy al II-lea, in 1655, cu ocazia campaniei impotriva semenilor rasculati din Tara Romaneasca. Doi dintre copiii lui, Nicolae si Ioan, au trecut muntii si s-au asezat la Ploiesti, primul pe la 1846, celalalt la 1850. La sosirea lor aici cei doi erau deja constructori priceputi, cel mare facuse chiar studii de arhitectura la Viena. Cei doi frati isi vor schimba la Ploiesti numele din Socol in Socolescu si vor fi constructori buni si apreciati, dar si antreprenori de binale, pana la sfarsitul vietii lor.
Nicolae Socolescu (1810-1872) a activat si ca arhitect, ca liber profesionist, dar si ca antreprenor. El l-a adus la Ploiesti si pe fratele sau Ioan Socolescu (1816-1868) care va lucra impreuna cu el, ca maistru la binalele sale. Ioan Socolescu a fost si el casatorit cu o oarecare Reveica (1829-1920), ardeleanca dupa nume, dar nu a avut decat un copil, aceasta ramura vietuind la Campina.
Cel care a fondat neamul Socolestilor ploiesteni a fost fratele cel mare, Nicolae. Venit inca tanar in Ploiesti (35-36 de ani), el s-a casatorit cu o localnica, Ioana Sandulescu, stabilindu-se in mahalaua Sf. Spiridon. A lucrat ca arhitect, dar si ca antreprenor, vreo 25 de ani, fiind foarte cautat si activ. Lucra in stil clasic cu o puternica amprenta vieneza.
Majoritatea lucrarilor sale au fost ridicate in Ploiesti, dar, din pacate, din cauza unor calamitati sau a nevoilor de sistematizare, astazi nu mai exista niciuna. Cateva doar au ajuns pana in momentul in care au putut sa fie fotografiate si le putem admira astazi frumusetea si pitorescul. Asa a fost hanul lui Nita Pitis (demolat la construirea blocului cunoscut ca “Sapte etaje”) si hanul Hagi Petre Buzila (unde s-au adapostit timp de cateva decenii vechile institutii ale orasului si judetului – magistratul, administratia, tribunalul – vezi “Prahova” nr.5286), care si-au pastrat pana la sfarsit aspectul initial. Au fost, de asemenea, si hotelurile “Europa” si “ Victoria”, renovate tot de arhitecti din familia Socolescu si demolate in 1972 si, respectiv, in 1984.
Nicolae Socolescu a avut patru baieti. Ii vom prezenta in ordine inversa, mai intai pe unchii lui Toma T.Socolescu si apoi pe tatal lui.
Singurul care nu s-a preocupat in niciun fel de constructii a fost penultimul dintre copii, care fusese botezat cu numele bunicului sau, Gheorghe (George) N.Socolescu (1855-1899). Constitutie mai putin robusta si inzestrat cu mai putina energie, el a devenit pictor, cu lucrari putine si acelea vandute si imprastiate. A avut si talent literar, insa doar cateva dintre productiile lui lirice au vazut lumina tiparului. De altfel a murit tanar, inainte de a putea da adevarata masura a talentului sau.
Un alt fiu, nascut pe la 1852, a fost botezat chiar cu numele tatalui sau, Nicolae si a devenit cherestegiu, cu alte cuvinte un mare negustor de materiale de constructie, in principal lemnarie. El a ramas tot in mahalaua Sf.Spiridon, pe calea Valeni, zona in care si-a deschis si pravalia si depozitele. Desi era un om harnic si plin de initiativa si ajunsese sa aiba clienti multi antreprenori din judet, nu s-a imbogatit ci a realizat doar o buna stare mijlocie. Cu toate acestea, dupa moartea fratelui sau mai mare, a ajutat cat a putut pe copiii acestuia.
Paul D.POPESCU
