* 55 de angajati ar putea ajunge someri
Criza economico-financiara face o noua victima in Prahova. De asta data nu este vorba despre o fabricuta oarecare, ci despre cel mai mare producator autohton de materiale hidroizolatoare bituminoase: SC Matizol Ploiesti, al carei pachet majoritar de actiuni a fost cumparat, in anul 1997, de catre grupul elvetian Swisspor Romania. Printr-o cerere adresata, cu putin timp in urma, Tribunalului Prahova, administratia societatii ploiestene a solicitat deschiderea procedurii de insolventa, ca urmare a acumularii unor debite catre furnizorii interni sau externi, al caror cuantum depaseste cu mult valoarea totala a creantelor pe care firma le are de recuperat. Lipsa acuta – si asta de mai multa vreme – a comenzilor de materiale hidroizolatoare bituminoase si contextul economic deloc favorabil sunt alte motive invocate in cererea adresata instantei prahovene. Potrivit precizarilor reprezentantilor Tribunalului Prahova, termenul de judecata al acestui dosar a fost fixat pentru data de 19 februarie 2010, dar el ar putea fi amanat, intrucat judecatorul sindic desemnat aleatoriu, Madalina Graur, se afla in concediu medical.
Pana la aflarea deciziei instantei insa, ne-am interesat, cum era si normal, de soarta angajatilor firmei Matizol, in situatia in care aceasta ar intra in faliment. Iata raspunsul primit de la Ilie Bara, secretar regional in cadrul Federatiei sindicale „Familia”, afiliata la Confederatia Cartel Alfa: „La Matizol mai lucreaza, in prezent, 55 de angajati, dintre care 50 sunt membri de sindicat. Potrivit prevederilor din contractul colectiv de munca, acestia vor primi, drept plati compensatorii, 6 salarii medii nete la nivel de societate, in cazul falimentului acesteia”.
C. DUMITRU